A vinde pe piata externa doua milioane de barili zilnic, cat se puteau produce in 2002, la 25 de dolari barilul, nu este nici pe departe o afacere pentru Bagdad. Incasarile anului trecut din vanzarile de titei n-au depasit 12 miliarde de dolari, (suma care include si circa 2 miliarde de dolari din exporturi ilegale), iar banii acestia nu ajungeau nici pentru nevoile curente: 3 miliarde de dolari pentru alimentatia populatiei irakiene, plus aproape 10 miliarde pentru medicamente si alte produse de stricta necesitate obtinute prin Programul Petrol Contra Hrana, dar si pentru stingerea unor obligatii (reparatii, despagubiri) consecutive primului razboi din Golf.
Productia previzibila de petrol abia ajunge pentru o supravietuire decenta, necum sa poata finanta procesul de reconstructie. Iar alte resurse financiare nu sunt deocamdata disponibile, nici din tara, nici din exterior.
OPEC ar obstructiona dublarea productiei irakiene
Cu doar cateva luni in urma, Saddam spera sa obtina ridicarea sanctiunilor economice impuse de ONU si triplarea, in scurta vreme, a productiei de titei, pana la nivelul a sase milioane de barili pe zi, ceea ce ar fi plasat tara pe locul al treilea in topul producatorilor mondiali, dupa Arabia Saudita si Rusia.
Planurile fostului dictator erau insa peste masura de optimiste. Pentru a aduce productia de titei la numai 3,5 milioane de barili pe zi, cat era inainte de primul razboi din Golf, in 1990, este nevoie de o investitie de cinci miliarde de dolari, in primele 18 luni, urmata de costuri curente de productie si intretinere a industriei petroliere, cifrate la trei miliarde de dolari, in fiecare dintre anii urmatori.
Pentru dezvoltarea productiei pana la cotele visate pana ieri de Saddam, iar astazi de companiile occidentale, de 6 milioane de barili pe zi, este necesara o investitie totala estimata la 30-40 de miliarde de dolari. Dar, in mod obligatoriu, ar mai trebui sa existe ori sa fie creat un surplus de cerere pe piata, altminteri investitia nu si-ar gasi rostul. si nu numai atat: ar mai trebui ca OPEC sa accepte ca Irakul poate pompa pe piata mai mult decat cota maxima ce i-a fost alocata, de 3,2 milioane de barili de titei pe zi. Dublarea productiei irakiene ar arunca pretul titeiului cu mult sub pragul de 25 de dolari, ceea este absolut inacceptabil pentru tarile OPEC, care fac eforturi sa-l mentina in marja de 25-28 de dolari. Desigur, Bagdadul are la indemana optiunea de se retrage din cartelul care controleaza pretul petrolul si de a vinde oricat pofteste pe piata lumii, dar libertatea aceasta este in buna masura iluzorie. Arabia Saudita, care controleaza doua dintre oleoductele ce pornesc din Irak, ar putea bloca tranzitul petrolului provenind din aceasta tara, daca Bagdadul nu va respecta regulile impuse de OPEC.
Solutia: ori investitori straini, ori banii lui Saddam
La aceste obstacole majore se adauga insa si altele. Infrastructura industriei petroliere a fost afectata nu atat de razboi, cat de efectele colaterale ale acestuia. Pe de o parte, companiile de stat irakiene, grupate sub autoritatea agentiei Iraq National Oil, s-au pulverizat, o data cu multe dintre activele acestora, in special mijloacele de transport, care au fost furate sau jefuite cu disperare. Pe de alta parte, forta de munca este deficitara, autohtonii lasandu-se inca rugati de administratia militara americana sa participe la repararea facilitatilor industriale.
Nu in ultimul rand, pentru ca Irakul sa poata vinde atata titei cat are nevoie pentru a-si finanta urgentele in materie de asistenta umanitara si de reconstructie, ar trebui ca sanctiunile ONU sa fie anulate, atat in privinta plafonului cantitativ, cat si al modului in care Bagdadul poate dispune de veniturile rezultand din exporturile de titei. Or, in aceasta privinta, lupta dintre membrii Consiliului de Securitate este dura si nu da semne ca ar slabi, nu pentru ca ar exista vreun potrivnic la ideea ridicarii sanctiunilor, ci din pricina pozitiilor complet opuse in privinta administrarii ulterioare a procesului de reconstructie. Mai mult decat orice, faptul ca petrolul irakian nu are un stapan, nici macar unul previzibil, face ca planurile de dublare, triplare s.a.m.d. a productiei, de reconstructie rapida si de relansare fulminanta a economiei sa ramana un simplu vis. Cel mai probabil, companiile petroliere autohtone vor fi privatizate rapid, iar USAID este gata sa finanteze in acest sens un program in valoare de 70 milioane de dolari, pentru primul an. Totusi, elementul-cheie il reprezinta investitiile, fara de care nimic nu se va putea misca in economia irakiana dincolo de linia supravietuirii. Deocamdata, prioritatea este repunerea societatii irakiene in functiile sale vitale, iar in acest scop vor fi folosite 490 de milioane de dolari pusi la dispozitie, intr-o prima faza, de SUA, precum si cele 1,7 miliarde de dolari din conturile irakiene inghetate in bancile americane. Alte ipotetice 6,6 miliarde de dolari puse la pastrare de Saddam, daca vor fi gasite si recuperate, ar putea fi sursa finantarii operatiunilor de reabilitare a industriei petroliere. Daca nu, ne intoarcem la aceeasi problema a atragerii investitorilor.
Placinta oportunitatilor de afaceri este oricum prea mare, apreciaza analistii, pentru ca peste un an sa nu vedem operand in Irak si firme franceze, germane sau rusesti. Deocamdata insa, nici companiile americane nu se avanta sa faca planuri de afaceri pe banii lor, multumindu-se sa opereze cu finantarea Administratiei SUA, pana cand disputa politica si economica dintre marile puteri va fi luat sfarsit. Lukoil a anuntat deja ca este gata sa-si apere interesele la Curtea Internationala de la Haga, iar intr-o asemenea atmosfera, suratele din clubul marilor companii petroliere nu sunt incantate sa-si plaseze capitalul.
Titeiul irakian ar putea rivaliza cu cel saudit
Rezervele cunoscute ale Irakului totalizeaza 112 miliarde de barili, alte 200 miliarde de barili fiind estimate a exista in zacaminte inca neexplorate. In plus, petrolul irakian este unul dintre cele mai accesibile resurse de acest fel din lume: exploatarile sunt situate in teren neaccidentat, nu sunt supuse vreunei restrictii ecologice, ca in cazul Alaskai, de pilda, iar costul producerii unui baril este de numai 2 dolari, fata de peste 20 dolari in cazul titeiului scos din platforma Marii Nordului sau peste
15 dolari in cazul celui texan. Dar fabuloasele rezerve irakiene sunt departe de a putea fi exploatate. Desertul din partea de vest a tarii nici macar n-a fost explorat, iar din 73 de campuri cate au fost investigate pana acum in Irak, doar in 15 s-au forat vreo 2.000 de puturi, adica de 500 ori mai putine decat exista, de exemplu, in Texas.
