Oferta făcută de consorţiul condus de Exxon Mobil a fost superioară celei făcute de grupul petrolier rus OAO Lukoil Holdings.
‘Cabinetul de miniştri a sprijinit o propunere a unei comisii interdepartamentale de a semna un acord de tip PSA (production-sharing agreement) şi a desemna grupul de companii condus de ExxonMobil drept câştigătorul licitaţiei’, a declarat ministrul ucrainean al Mediului şi Resurselor Naturale, Eduard Savitskiy. Acesta a precizat că consorţiul condus de Exxon Mobil a promis că va investi 400 de milioane de dolari în faza iniţială de explorare a a perimetrului Skifska, şi totodată va plăti un avans de 325 de milioane de dolari la bugetul Ucrainei.
Se estimează că perimetrul Skifska, cu o suprafaţă de 16.700 de kilometri pătraţi, ar urma să producă anual 3-4 miliarde metri cubi de gaze naturale. Investiţiile în acest proiect sunt estimate la 10-12 miliarde de dolari.
În luna februarie a acestui an, ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited (EMEPRL), o subsidiară a ExxonMobil Corporation, şi OMV Petrom SA au confirmat o posibilă descoperire semnificativă de gaze naturale în sectorul românesc al Mării Negre. Potrivit estimărilor preliminare, este vorba de o acumulare care ar putea conţine 42 până la 84 miliarde metri cubi de gaze naturale.
Sursa : Agerpres
Petrom, Exxon, Shell și Nadra vor explora un zăcământ în apele teritoriale ale Ucrainei
15 august 2012, 15:43
Ultima modificare în 15 august 2012, 18:43
Un consorţiu format din Exxon Mobil Corp., Royal Dutch Shell PLC, OMV Petrom SA şi firma ucraineană de stat Nadra Ukrainy a câştigat o licitaţie pentu a exploata un zăcământ de petrol şi gaze naturale amplasat în apele teritoriale ale Ucrainei, a declarat miercuri ministrul ucrainean al Mediului şi Resurselor Naturale, Eduard Savitskiy, transmite Interfax.
Etichete: extractie,
exxon,
petrol,
petrom,
shell,
ucraina
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook