Un exemplu este dat de toti cei implicati in privatizarea Petrom. Este exact cum ai vinde o masina, a spus, cu ceva timp in urma, presedintele Ioan Popa, si a repetat un reprezentant al ABN AMRO: „Aduni toate argumentele care pot sa-i ridice pretul, nu sa i-l scada”.
In cazul Petrom, pentru a obtine cel mai bun pret, societatea nu trebuie sa fie listata pe bursa inainte de a se vedea cu banii de la investitorii care vor participa la majorarea de capital. Pretul pe care acestia il vor plati pe actiune nu va avea nimic in comun cu pretul la care actiunile Petrom ar fi tranzactionate pe bursa de valori. Logica e simpla: Petrom are peste 800.000 de actionari, iar in cazul listarii, multi dintre ei s-ar grabi sa vanda, la preturi derizorii, care n-au de-a face cu valoarea reala a actiunilor.
Cu siguranta, specialistii de la ABN AMRO, cu una dintre cele mai puternice divizii de investment banking din lume, nu impartasesc viziunea ca trebuie sa-l pacalesti pe cel care-ti cumpara masina, dar ei trebuie sa o accepte, deoarece de aceasta data vor reprezenta interesele celui care-si pune actiunile la bataie – Ministerul Industriei si Comertului, detinatorul a 92% din companie. Dar Petrom are multi actionari privati, persoane fizice si fonduri de investitii care au investit sute de mii de dolari in actiunile SNP, iar acum sunt total ignorati de actionarul majoritar. Ei cer degeaba listarea la bursa, cunoscand foarte bine situatia companiei. Aceasta nu e formidabila. La majorarea de capital, investitorii financiari vor fi primii curtati, iar acestia nu vor fi usor de pacalit. La fel de mult va conta modul in care Petrom isi trateaza actionarii minoritari. Si nu exista semne ca noii investitori vor fi tratati mai bine decat cei vechi.