Petrom lansează cea mai mare competiţie de afaceri sociale, cu finanţări de 350.000 euro

Petrom a lansat astăzi, 29 ianuarie, "Fabricat în Ţara lui Andrei", cea mai mare competiţie de afaceri sociale, cu finanţări de 350.000 de euro în total.

Competiţia se adresează celor care au o idee de afacere socială ce scoate pe piaţă noi locuri de muncă şi rezolvă o problemă socială în cele 28 de comunităţi aflate în dificultate.

Proiectul "Fabricat în Ţara lui Andrei" este organizat de Petrom, în colaborare cu Fundaţia NESst, o organizaţie internaţională care dezvoltă întreprinderi sociale în ţările în curs de dezvoltare. Prezentă de 5 ani în ţara noastră, fundaţia a organizat până acum 3 competiţii pentru întreprinderi sociale, oferind suport financiar în valoare totală de 225.000 de euro, în România.

În urma înscrierilor, care se pot face până în data de 4 martie, pe www.taraluiandrei.ro, vor fi alese 10 de proiecte câştigătoare, care vor primi finanţări pentru demararea afacerilor sociale şi consultanţă pentru dezvoltarea acestora în primii ani de la înfiinţare.

Competiţia "Fabricat în Ţara lui Andrei"  este deschisă pentru antreprenori, ONG-uri, PFA-uri, SRL-uri şi întreprinderi individuale.

"Am gândit acest proiect sub forma unei competiţii complexe care, în primul rând, educă participanţii în spiritul antreprenoriatului social, apoi le oferă acestora finanţare pentru a pune pe picioare o afacere sustenabilă. Cred că afacerile sociale pot deveni în timp o soluţie pentru problemele societăţii româneşti", a declarat Mona Nicolici, Manager Relaţii Comunitare Petrom. cu prilejul lansării competiţiei.