‘OMV Petrom continuă să înregistreze progrese în ceea ce priveşte programul activităţilor viitoare în sectorul de apă adâncă al perimetrului Neptun din România, în urma descoperirii de gaze la sonda Domino-1 anunţată în februarie 2012, împreună cu operatorul ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited (EMEPRL). Se estimează că studiul de seismică 3D realizat pe blocul de mare adâncime Neptun, care a început la sfârşitul anului 2012, va fi finalizat în T2/2013, fiind cel mai amplu studiu de acest tip efectuat vreodată în zona românească a Mării Negre. EMEPRL şi OMV Petrom estimează că vor investi până la un miliard de dolari americani în acest program de explorare. Programul include studiul de seismică 3D, aflat în desfăşurare, precum şi forajul de explorare şi evaluare ulterior, care este posibil să înceapă la sfârşitul anului 2013 sau începutul lui 2014. Evaluarea suplimentară a rezultatelor sondei Domino-1 a permis o estimare iniţială preliminară a producţiei de gaze potenţiale dintr-o dezvoltare viitoare a Domino de aproximativ 630 milioane cf (picioare cubice) pe zi’, se menţionează în comunicat.
Reprezentanţii companiei precizează însă că este necesară o achiziţie suplimentară de date şi interpretarea acestora, inclusiv forajul de evaluare şi testarea sondelor pentru a confirma dimensiunea resurselor şi comercialitatea acestora înainte de a lua orice decizie de a trece în faza de dezvoltare.
În cazul în care operaţiunile ulterioare vor confirma fezabilitatea din punct de vedere tehnic şi comercial a producţiei de gaze din blocul Neptun, valoarea cumulată a investiţiilor în cadrul fazelor de explorare şi dezvoltare ar putea fi de câteva miliarde de dolari americani, prima producţie potenţială fiind estimată cel mai devreme către sfârşitul decadei.
‘OMV Petrom şi EMEPRL sunt în continuare foarte încurajate de descoperirea Domino-1, care este foarte importantă pentru România. Zona de mare adâncime a perimetrului Neptun este unică şi provocatoare din punct de vedere tehnic, aşadar dezvoltarea viitoare, va necesita investiţii substanţiale pe o perioadă lungă de timp. Suntem încântaţi de rezultatele programului de explorare şi ale planului preliminar de dezvoltare, şi aşteptăm cu interes următoarea campanie de foraj de explorare de la sfârşitul anului’, a declarat directorul general al Petrom, Mariana Gheorghe.
Zona de apă adâncă a perimetrului Neptun se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 9.900 kmp, iar adâncimea apei variază între 50 şi 1.700 metri. În noiembrie 2008, ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited şi OMV Petrom au semnat un acord prin care ExxonMobil a achiziţionat o participaţie de 50% în zona de mare adâncime a perimetrului. În ianuarie 2012, ExxonMobil şi OMV Petrom au anunţat descoperirea unui zăcământ de gaze naturale cu sonda Domino-1 în zona de apă adâncă a perimetrului. Sonda Domino-1 este situate la 170 km de ţărm în ape cu o adâncime de circa 1.000 m.
Petrom este cel mai mare grup petrolier din Europa de Sud-est, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Gaze şi Energie, Rafinare şi Marketing. Grupul şi-a consolidat poziţia pe piaţa petrolieră din Europa de Sud-Est în urma unui amplu proces de modernizare şi eficientizare, pentru a cărui implementare au fost realizate investiţii de peste 8,8 miliarde de euro în ultimii opt ani.
La sfârşitul anului 2012, Grupul exploata în România şi Kazahstan rezerve dovedite de petrol şi gaze estimate la 775 milioane de barili echivalent petrol (750 milioane barili echivalent petrol în România). Cu o capacitate nominală anuală de rafinare de 4,2 milioane tone, Petrom este prezent pe piaţa distribuţiei de produse
petroliere din România, Republica Moldova, Bulgaria şi Serbia, prin intermediul unei reţele de circa 800 staţii, operate sub două branduri, Petrom şi OMV.
SURSA: Agerpres