Cu toate că în primele şase luni din acest an a înregistrat rezultate financiare mai slabe faţă de perioada similară a anului trecut, Petrom continuă să aibă o contribuţie majoră în performanţele grupului OMV.
În primul semestru al acestui an, Petrom a asigurat peste 28% din profitul operaţional al grupului austriac. Astfel, contribuţia Petrom la profitul înainte de dobânzi şi taxe (EBIT) al OMV a fost de 306 milioane de euro. Aceasta în condiţiile în care la nivelul întregului grup profitul operaţional (EBIT) s-a plasat pe un trend descrescător, totalizând 1,07 miliarde euro, mai puţin cu 8% faţă de primul semestru din 2006.
Profitul net al Petrom în prima jumătate a acestui an s-a diminuat cu 38% faţă de intervalul similar al anului trecut, ajungând la 887 milioane lei (266 milioane euro). Cifra de afaceri a ajuns la 5,43 miliarde lei (1,63 miliarde euro), în scădere cu 14% comparativ cu semestrul I din 2006. Directorul general executiv al Petrom, Mariana Gheorghe, a precizat că aceste rezultate sunt conforme cu ceea ce s-a previzionat. Trebuie spus că, pentru acest an, compania a estimat obţinerea unui profit net şi a unei cifre de afaceri sub nivelul celor din 2006, în principal din cauza posibilei reduceri a preţurilor internaţionale ale ţiţeiului şi a închiderii rafinăriei Arpechim.
La nivelul grupului, conform declaraţiilor preşedintelui executiv al OMV, Wolfgang Ruttenstorfer, volumele mai mici de producţie din România au fost compensate de producţia mai ridicată a platformelor care şi-au început recent activitatea. Impactul reducerii producţiei în trei rafinării a fost diminuat într-o anumită măsură de câştigurile bune din rafinare şi de evoluţia pozitivă a afacerii de marketing. Vânzările grupului austriac au crescut cu 3%, până la 9,18 miliarde euro, în prima jumătate a anului 2007 raportat la perioada similară a anului trecut. Venitul net realizat comparativ cu semestrul I din 2006 a crescut cu 3%, totalizând 743 milioane euro. „Şi de această dată Petrom a avut o contribuţie semnificativă, producţia de petrol s-a stabilizat, iar modernizarea segmentului de marketing este aproape finalizată“, a declarat Ruttenstorfer.
Anunţarea rezultatelor financiare s-a reflectat în cotaţia bursieră a companiei, ale cărei acţiuni au înregistrat, în şedinţa de joi, o scădere de peste 3%, capitalizarea Petrom ajungând la 8,7 miliarde euro. Evoluţia a fost influenţată şi de scăderea generalizată de la bursă.
Exportul a scăzut cu 54%
Rezultatele Petrom, din prima jumătate a anului, considerate de către analişti sub aşteptări, au fost cauzate, conform oficialilor companiei, de aprecierea puternică a leului în raport cu dolarul american (cu 13%) şi, într-o oarecare măsură, şi de preţurile mai mici la ţiţei.
O influenţă semnificativă asupra rezultatelor financiare ale Petrom a avut-o şi scăderea producţiei totale cu 5% faţă de primul semestru al anului 2006, în principal din cauza reducerii producţiei de gaze, în timp ce producţia de ţiţei s-a stabilizat în trimestrul II. În aceste condiţii, segmentul de explorare şi producţie (E&P), care asigură grosul veniturilor companiei, a realizat un profit EBIT, în primul semestru al anului, de 1,32 miliarde lei (399 milioane de euro), în scădere cu 39% faţă de cel realizat în aceeaşi perioadă din 2006. Partea de rafinare şi marketing (R&M) rămâne cea mai ineficientă, cu o valoare negativă a profitului operaţional EBIT, fapt care a determinat diminuarea rezultatului final la nivelul companiei. Mariana Gheorghe a explicat că, deşi marjele de rafinare au fost superioare comparativ cu primul semestru din 2006, îmbunătăţirea EBIT pe R&M nu a fost substanţială, deoarece revizia de şase săptămâni de la Arpechim a condus la reducerea vânzărilor. Volumul total al vânzărilor a scăzut în perioada analizată din cauza deciziei companiei de a-şi reduce exportul cu 54%, ca măsură de protecţie împotriva cursului valutar şi pentru a asigura cererea sporită de pe piaţa internă. Investiţiile au crescut, în primele şase luni, cu 74% şi au ajuns la 397 milioane de euro.
Impactul negativ al aprecierii leului în raport cu dolarul va continua şi în a doua jumătate a anului, susţin oficialii Petrom. În ultimul trimestru este programată revizia rafinăriei Petrobrazi, stabilită iniţial pentru trimestrul I din 2008. Cea mai importantă influenţă în performanţele companiei o vor avea evoluţiile preţurilor ţiţeiului şi gazelor naturale care, în general, se înscriu într-un trend ascendent în ultima jumătate a anului. Deja pentru gazele din producţia proprie Petrom a anunţat o creştere, în trimestrul III, de peste 3%, până la 470 lei/1.000mc.
Profitul trimestrial în creştere, vânzârile în scădere
• În trimestrul doi CIFRA DE AFACERI a Petrom a scăzut cu 3% faţă de primele trei luni
• PROFITUL NET s-a majorat în trimestrul doi cu aproape 33%
• PROFITUL OPERAŢIONAL EBIT a crescut cu 39% faţă de primul trimestru
• NUMĂRUL ANGAJAŢILOR s-a redus 1.448 de persoane
• INVESTIŢIILE au fost mai mari în al doilea trimestru cu aproape 40%
«Rezultatele sunt foarte profitabile»
Capital: Cum apreciaţi aportul Petrom la nivelul grupului OMV pe baza rezultatelor primului semestru?
Mariana Gheorghe: Petrom este o componentă foarte importantă a profitului OMV. Chiar dacă rezultatele Petrom sunt în descreştere faţă de anul trecut, sunt foarte profitabile. Este adevărat că toţi ne aşteptăm la rezultate foarte mari, dar ele sunt conforme cu evoluţia pieţei.
Capital: Cum comentaţi contribuţia fiecărui sector de activitate în rezultatul final?
MG: Contribuţia pozitivă vine de la divizia de explorare şi producţie şi, marginal, de la divizia de gaze. Aceasta din urmă a avut un EBIT de 81 milioane lei în primul semestru, pentru că au crescut şi vânzările, şi preţul. Profitul operaţional pozitiv obţinut de cele două divizii a fost diminuat de rezultatul negativ de la rafinare şi marketing. Aceste active sunt ineficiente şi, de aici, efortul investiţional mare pe care trebuie să îl facem până în 2010 pentru a reduce pierderile.
Capital: Ce rezultate estimaţi pentru finele anului?
MG: În general, nu vrem să facem previziuni asupra rezultatelor. Businessul nostru este afectat de volatilitatea preţurilor internaţionale, a marjelor de rafinare, a cursului valutar, aşa că este greu să te hazardezi la un pronostic.
Capital: Aţi anunţat creşterea preţului gazului în trimestrul al III-lea. În buget aţi luat în calcul o reajustare a preţului inclusiv în ultimul trimestru ?
MG: Ipotezele construcţiei bugetare sunt elemente de confidenţialitate. Preţul producţiei locale va fi determinat şi în funcţie de recomandările Autorităţii de Reglementare. Gazele din producţia internă au avut, în primul semestru, un preţ de 170 USD/ 1.000 mc, iar cele din import de 288 USD/1.000 mc. Această diferenţă este distorsionantă pentru o economie de piaţă. Guvernul s-a angajat la o aliniere a preţului producţiei interne la nivelul preţului de import. La această oră nu există un calendar, dar noi ne aşteptăm ca această alinere să se întâmple.
Capital: Cum credeţi că va evolua ponderea veniturilor din gaze în rezultatul companiei?
MG: Alinierea preţurilor interne la cele internaţionale va determina o creştere a veniturilor. Este un proces natural, dar bineînţeles că nu pot spune când şi cum se va întâmpla, pentru că depinde de calendarul pe care îl vor decide autorităţile române.
Capital: Volumul investiţiilor a crescut semnificativ în primul semestru din 2007. Cum vor evolua până la finele anului?
MG: Investiţiile vor fi cel puţin la nivelul din prima jumătate a anului, pentru că multe dintre programe vor fi accelerate către finele lui 2007. Divizia de explorare şi producţie a atras peste 60% din investiţii. Efortul investiţional pentru explorare şi producţie este de 1,5-2 miliarde euro până în 2011, iar pe partea de rafinare va ajunge la un miliard de euro.