Atunci cand a batut palma pentru Petrom, seful OMV, Wolfgang Ruttenstorfer, spunea ca pe termen scurt sau mediu compania va trebui pregatita sa reziste concurentei printr-o eficientizare complexa. El a enumerat, de altfel, si variantele posibile, printre care se regasea si regruparea pe centre de profit. Plecand de la aceste sfaturi, statul roman – inca actionar majoritar la Petrom – a aprobat saptamana trecuta un plan de bataie care stabileste infiintarea a patru entitati juridice: rafinaria si combinatul petrochimic Arpechim, combinatul de ingrasaminte chimice Doljchim Craiova, jumatate din cele peste 600 de benzinarii si campul petrolifer Suplacu de Barcau, inclusiv concesiunea de exploatare dobandita de la statul roman. Gheorghe Constantinescu, directorul general al Petrom, spune ca noua forma de organizare reprezinta, de fapt, punerea in aplicare a unor angajamente asumate in contractul de privatizare. Scopul ei este asigurarea unui control mai bun al costurilor si eliminarea subventiilor incrucisate intre viitoarele societati, la care tot Petrom va fi administrator. si reprezentantii OMV sustin ca „separarea este o chestiune pur organizationala, companiile astfel formate ramanand subsidiare, controlate 100% de Petrom”. Deocamdata, nu exista un termen limita pana la care cele patru societati cu raspundere limitata se vor separa de Petrom, urmand ca mai intai sa se realizeze un audit care sa stabileasca partea din capitalul social care revine Arpechim Pitesti, de exemplu. „De fapt, nu s-a schimbat nimic. Cele patru filiale vor fi tot ale Petrom”, spune Constantinescu. In piata umbla insa nenumarate scenarii care ridica mai multe semne de intrebare. Pe de o parte, unele voci spun ca OMV si-a propus sa aiba in Romania cel mult 350 de benzinarii, ipoteza care ar confirma decizia actionarilor de a externaliza peste 300 de statii de carburanti, mai ales ca o buna parte dintre acestea sunt chiar rentabile. Petromservice si Rompetrol par a fi concurentii interesati sa puna mana pe acestea, chiar daca si MOL din Ungaria are planuri de extindere pe piata romaneasca a distributiei, fapt evidentiat si de cumpararea unei bune parti din afacerea Shell. si in ceea ce priveste Arpechim, din nou Rompetrol, dar si Lukoil si omul de afaceri Ovidiu Tender, si-au manifestat atractia fata de o activitate care i-ar ajuta sa detina un sistem integrat in industria petrochimica locala. „Nici Arpechim, nici Doljchim nu mai sunt tinte pentru mine. Au facut altii tot posibilul sa nu mai existe firme romanesti in jocul petrochimiei”, spune Ovidiu Tender. Intrebat de Capital daca vede o cartelizare a industriei petroliere, acesta a raspuns ca exista pericolul ca doua firme sa faca jocurile in piata. El se refera, probabil, la OMV si la Rompetrol, companii de care se teme, dar fara a recunoaste oficial, si la liderul sindical Liviu Luca. Apropiat de presedintele OMV, Wolfgang Ruttenstorfer, pare a fi Dinu Patriciu, el avand toate sansele sa faca parte din noua formula a Petrom. Patriciu refuza insa sa comenteze pe marginea subiectului.Contractul de privatizare prevede ca OMV este obligata sa mentina Petrom intr-o structura integrata pe o durata de cel putin patru ani. Totusi, Guvernul si-a dat acordul pentru vanzarea unei rafinarii, in speta Arpechim, si a Doljchim inainte de expirarea acestui termen. In momentul de fata, investitiile de 43 de milioane de euro pentru retehnologizarea Arpechim sunt sistate, probabil, la cererea OMV, spun surse din companie. Rafinaria este tentanta, in primul rand, daca s-ar vinde la pachet sau ar fuziona cu Oltchim Ramnicu Valcea, situatie in care s-ar crea cel mai mare conglomerat petrochimic din Europa Centrala si de Est. Scoaterea Doljchim si a Arpechim din actuala structura confirma faptul ca OMV este interesat doar de benzina si motorina si nu si de azot. Deocamdata, austriecii asteapta decizia Consiliului Concurentei pentru a sti daca vor fi nevoiti sau nu sa vanda cele 25,1% detinute la Rompetrol.
CAT DE ATRACTIV ESTE DOLJCHIM?
· Combinatul craiovean este unul dintre activele pe care OMV are dreptul sa le vanda inaintea expirarii limitei de cinci ani prevazuta in contract.
· Doljchim a intrat in posesia Petrom in 1999, pentru 15 milioane de dolari, dupa ce un consortiu ruso-bulgar nu a respectat contractul de privatizare.
· Combinatul a produs, in 2003, 594.000 de tone de ingrasaminte chimice, catalizatori si produse organice de sinteza, cu circa 15% mai putin decat in 2002.
· Doljchim detine circa 1% din piata ingrasamintelor chimice.
ARPECHIM se afla In plina retehnologizare
· Rafinaria Arpechim cuprinde doua module cu o capacitate de rafinare de 3,5 milioane tone pe an fiecare, finalizate in 1969 si, respectiv, 1975. In prezent, rafinaria functioneaza la jumatate din capacitate.
· Pentru retehnologizarea rafinariei, Petrom a incheiat cu un consortiu format din companiile LG Electronics si SK Corporation din Coreea din Sud un contract de 43 de milioane de dolari.
· In august 2002, Petrom a primit un imprumut de 150 de milioane dolari din partea BERD si a altor sase banci co-finantatoare pentru pregatirea privatizarii si modernizarea sucursalei Arpechim.
SCENARII SI IPOTEZE
· Analistul economic Daniel Daianu crede ca exista riscul de cartelizare a pietei petrolului, referindu-se la conexiunile dintre principalii doi jucatori OMV-Petrom si Rompetrol. El da ca exemplu industria locala a cimentului. In acelasi timp, Daianu considera ca statul roman ar trebui sa pastreze la Petrom o pozitie care sa-i confere putere decizionala, avand in vedere ca industria petrolului are o dimensiune strategica extrem de pronuntata.
· Schela petroliera Suplacu este conectata la Petrolsub, rafinarie la care Petrom a preluat administrarea in 2001 pentru a-si recupera creantele si penalitatile cifrate la acea data la 400 de miliarde de lei. Contractul de management a expirat in luna august a acestui an si, cum nu s-a reusit recuperarea integrala a banilor, este foarte posibil ca Petrom sa prelungeasca acordul.
· Presedintele societatii de valori mobiliare Intercapital Invest, Razvan Pasol, considera ca momentul actual pe care il traverseaza Petrom este plin de incertitudini. „Daca actuala structura integrata va fi sparta, iar Petrom va fi modelat dupa strategia de grup a OMV, s-ar putea ca peste cinci ani sa vorbim despre un alt Petrom si atunci valoarea sa de piata va fi alta probabil mai mica”, spune Pasol.
· LukOil, care detine deja rafinaria Petrotel, si-a exprimat la un moment dat interesul pentru Arpechim. Daca OMV va alege sa vanda Arpechim inainte de 2008, exista posibilitatea ca gigantul petrolier rus sa-si reanalizeze optiunile si, eventual, sa intre in cursa.
· Grupul ungar MOL, care a esuat in tentativa de participare la privatizarea Petrom, ar putea fi unul dintre cei interesati de o parte dintre cele peste 300 de benzinarii externalizate. Conform contractului cu OMV, vanzarea statiilor de carburanti nu poate avea loc mai devreme de patru ani. In aceasta eventualitate, MOL si-ar atinge rapid obiectivul de a-si creste cota de piata la peste 10%.
· Combinatul de ingrasaminte chimice Doljchim a fost in atentia Grivco. Este foarte posibil ca firma omului de afaceri Dan Voiculescu sa nu fi renuntat la ideea preluarii acestui activ cumparat de Petrom in 1999.
· Petromservice, firma salariatilor Petrom, ar putea sa piarda diversele contracte incredintate de compania-mama. Acest lucru nu se va intampla imediat, ci pe masura ce intelegerile vor expira. Exista voci care spun ca la aceasta situatie ar fi contribuit si atitudinea ostila afisata de liderul sindicalistilor Liviu Luca fata de compania austriaca.