Potrivit surselor, care au dorit să-şi păstreze anonimatul, vânzarea acestui parc eolian finalizat în 2011 în urma unei investiţii de 90 de milioane de euro face parte dintr-un plan mai amplu al Petrom vizând reducerea costurilor.
'La începutul lui 2015, compania a anunţat mai multe măsuri ca răspuns la modificarea preţului la petrol, incluzând o optimizare a portofoliului şi posibile vânzări de active. Iniţiativele sunt în continuare în faza de evaluare', se arată într-un comunicat de presă al Petrom.
În condiţiile în care preţul global al petrolului s-a înjumătăţit în ultimul an, Petrom vrea să scadă costurile cu 30% numai în acest an, pentru a redirecţiona investiţiile spre gazele naturale pe care le-a descoperit în Marea Neagră.
'Găsirea unui cumpărător va depinde foarte mult de preţ, deoarece piaţa energiei regenerabile a fost afectată în mod semnificative de modificările schemei de sprijin, precum şi de preţul certificatelor verzi', a declarat Mihai Chişu, trader la Swiss Capital.
Cu o capacitate instalată de 2.600 de megawaţi de energie eoliană şi aproape 1.200 de megawaţi de energie solară, România îndeplineşte cu cinci ani mai devreme promisiunea UE ca minimum 24% din energie să provină din surse regenerabile în 2020.
Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Produse Petrochimice, Marketing, Gaze Naturale şi Energie. Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%, Ministerul Economiei deţine un pachet de 20,64% din acţiuni, iar Fondul Proprietatea 20,11%. AGERPRES