OMV Petrom Gas, divizia de gaze a Petrom, a scos la vânzare pe bursă de profil OPCOM o cantitate de gaze de 106.000 de MW, în două contracte, la preţul de 82,5 lei pe MWh, potrivit datelor postate pe site-ul OPCOM.
Această este pentru prima dată în istoria sectorului energetic românesc când o companie scoate la vânzare gaze naturale pe bursă.
De fapt, dacă aceste tranzacţii se vor încheia, ele vor fi primele tranzacţii cu gaze încheiate pe o piaţă centralizată în România. Până acum, toate contractele între producători şi furnizori sau producători şi consumatori erau încheiate prin negociere directă.
Petrom precizează în ofertă că este vorba despre 50% gaze din producţia internă curentă şi 50% gaze din producţie internă extrase din depozite.
Licitaţia este programată pentru ziua de 21 februarie, iar perioada de livrare a gazelor este 1 martie – 31 martie 2014.
Pe de altă parte, pe piaţa centralizată de gaze naturale administrată de OPCOM sunt înscrişi doar trei participanţi: OMV Petrom Gas, MET România Energy Trade şi Amromco Energy.
OMV Petrom produce jumătate din cantatea de gaze autohtone din România, cealaltă fiind extrasă de Romgaz.
Înfiinţarea unei burse de gaze a fost una dintre angajamentele asumate de Guvern în faţa finanţatorilor externi în cadrul acordurilor stand-by semnate cu Fondul Monetar Internaţional şi cu Comisia Europeană.
SURSA: Agerpres