Mirajul „low-cost“ sau, mai nou, „smart-buy“ pare să fi atras mulți producători auto. După ce Renault a demonstrat, prin Dacia, că o mașină ieftină poate aduce un profit substanțial mai ales în vremuri tulburi, mulţi producători au încercat să copieze rețeta utilizată de cuplul franco-român. Printre aceștia, francezii de la PSA Peugeot-Citroen, care au lansat modelele Peugeot 301 și Citroën C-Elysee în speranța că vor putea ocupa măcar o parte din nișa de piață nou-apărută. Din nefericire, ideea pare să fi fost insuficient analizată și târzie. Cel puțin asta dovedesc vânzările. În România, o piață perfectă pentru „smart-buy“, au fost comercializate în martie doar opt unități 301 și patru C-Elysee. Nici la nivelul statelor est-europene din UE situația nu este mult mai bună: 379 unități 301 și 567 C-Elysee au ajuns la clienți în a doua lună a anului. În timp ce Loganul celor de la Dacia a depășit 1.000 de unități. E drept că modelul românesc s-a impus deja pe piață, însă motivele vânzărilor reduse ale modelului 301 trebuie căutate și în altă parte. Mai precis, la capitolul preț.
Prea scump
Lista de prețuri pentru Peugeot 301 începe de la 10.900 de euro și urcă până la 14.700 de euro. E drept că există și o ofertă „de lansare“ care reduce suma cu aproximativ 1.000 de euro. Insuficient. Dacia Logan costă între 6.690 euro și 11.200 de euro și, în ciuda aparențelor, nu e deloc mult mai slab echipată. Cel puțin în cazul nivelului de bază. Varianta testată de Capital, Peugeot 301 Allure, dotată cu propulsorul diesel 1.6 HDi care dezvoltă 92 CP se poate lăuda însă cu un comportament rutier ceva mai „așezat“ decât Loganul românesc. În plus, motorul pare mai bine adaptat caroseriei de dimensiuni relativ mari. Din nefericire, ca și în cazul Loganului, Peugeot 301 are în dotare o cutie cu doar cinci trepte care, la viteze mari, în ciuda elasticității, își arată limitele. Plusurile modelului francez se remarcă însă la nivelul confortului din habitaclu și al spațiului. Desigur, nu trebuie uitat faptul că vorbim despre vehicule cu un preț redus, care nu pot intra în competiție cu modele mult mai scumpe și mai performante.
Gândit pentru piețele emergente, noul 301 are, chiar și în echiparea de top, destul de puține echipamente de comandă și control. Asistența la parcarea cu spatele sau regulatorul de viteză apar doar ca echipamente opționale. În schimb, cei care caută o mașină cu un preț redus și foarte încăpătoare pot considera modelul Peugeot ținta perfectă. Pentru că portbagajul poate găzdui nu mai puțin de 640 de litri atunci când bancheta se află în poziția normală, lăsând pasagerilor din spate 121 mm pentru picioare. Conform oficialilor francezi, motivul pentru care mașina a fost gândită astfel este atragerea familiilor cu copii. Acest deziderat este însă penalizat de lipsa airbagurilor pentru locurile din spate, care lasă cei mai importanți ocupanți din mașină, copii, fără un sistem de protecție extrem de necesar. Lista de dotări, standard sau opționale, arată că mașina poate fi echipată cu maximum patru airbaguri, toate destinate șoferului și pasagerului din dreapta.
Cu toate acestea, clienții care își doresc o mașină cu un preț rezonabil, o gamă de propulsoare destul de performantă – care include și noul 1.2 VTi cu trei cilindri ce dezvoltă 72 CP și are un consum mixt de 5,2 l/100km -, mult spațiu interior și un design modern, și cărora imaginea oferită de modelele Dacia li se pare sub nivelul dorit, pot găsi în Peugeot 301 un bun partener pentru deplasări. Peste toate acestea, fiind destinat în special statelor cu o infrastructură deficitară, vehiculul este, conform celor de la Peugeot, bine adaptat unor condiții grele de drum, ceea ce garantează o fiabilitate crescută a trenului de rulare.
Peugeot 301, un low-cost simplu, încăpător, eficient și… întârziat
29 aprilie 2013, 08:56
Ultima modificare în 29 aprilie 2013, 11:56
Prin noul 301, francezii de la Peugeot au încercat să intre într-un segment de piață care pare a se afla „pe val“. În ciuda unor merite incontestabile, modelul pare să fi pierdut startul
Etichete: Dacia Logan,
drive test,
logan,
masina,
peugeot,
test
Publicat in categoriile: Știri Auto
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri Auto
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook