Francezii de la PSA vor să arate că au rămas, în ciuda problemelor financiare, un jucător important în segmentul compact. Noul 308 are același scop ca și înaintașii săi: intrarea într-o concurență directă cu liderul incontestabil, VW Golf
Când joci în aceeași ligă cu liderul întregii piețe europene, Volkswagen Golf, și ești dependent de vânzările din această zonă, cea mai bună soluție pentru a nu intra la capitolul „și alții“ este să ataci vârful ierarhiei. Ei bine, exact această linie este urmată de șefii producătorului francez în ofensiva de marketing menită să pună în evidență lansarea noului 308. Deși, la prima vedere, să te iei de piept cu Golf poate părea un gest hazardat, aspectul, comportamentul rutier și confortul puse la dispoziția clienților de noua compactă Peugeot are toate șansele să atragă suficienți cumpărători pentru a acoperi costurile de cercetare, dezvoltare și comercializare ale mașinii.
Concurenți puternici
În segmentul compact, hatchback-ul Peugeot se află într-o companie selectă. Pe lângă liderul Volkswagen Golf, care a fost înmatriculat în prima jumătate a anului de 234.040 de europeni, 308 are de luptat cu modele cunoscute precum Ford Focus (132.795 unități), Opel Astra (104.755 unități) sau Renault Megane (77.056 unități). Conform rapoartelor JATO Dynamics, toate modelele enumerate au atras în prima jumătate a acestui an mai mulți clienți decât Peugeot 308 (48.330 unități). Unde mai pui că, în ultima perioadă, peste toate aceste modele cunoscute, au dat năvală și crossoverele care par a deveni tot mai interesante pentru clienți.
Dezvoltat pe noua platformă EMP2 a grupului francez, noul 308 are o greutate redusă cu nu mai puțin de 140 kg față de versiunea anterioară. Grație acestui detaliu, inginerii companiei au reușit să pună la punct un vehicul care afișează un consum redus și, prin urmare, emisii de CO2 mici. În cazul variantei testate de Capital, 1.6 e-HDi – 115 CP, cifrele date publicității de producător arată un consum mixt de 3,8 l / 100 km și emisii de circa 100 g CO2/km. E drept că, după parcurgerea traseului București – Horezu – București, valorile afișate au fost ceva mai mari (5,2 l / 100 km) însă, chiar și în acest caz, noul 308 are atuuri suficiente pentru a emite pretenții la o poziție bună în segment. Tot la elemente pozitive trebuie menționate atât ținuta de drum, cât și confortul, dar mai ales ergonomia postului de conducere. Grație inovativului i-Cockpit care, în viziunea Peugeot, înglobează un volan de dimensiuni reduse, ceasuri de bord poziționate foarte sus astfel încât să fie ușor de observant fără ca șoferul să își ia ochii de la drum (Peugeot le numește chiar „head-up“ după exemplu BMW, deși sistemul este departe de cel al bavarezilor) o centrală ridicată, impunătoare şi un touchscreen de 9,7 inci.
Și în privința ținutei de drum noul 308 se „simte“ mai bine decât varianta anterioară. Grație unui centru de greutate coborât cu 20 mm, dar și unui nou sistem de suspensii, mașina permite șoferului destul de multe extravaganțe, asigurând și un confort peste media clasei. Catalogul de prețuri al noului Peugeot 308 arată că modelul cel mai puțin costisitor, Acces 1.2 VTi – 82 CP, costă 14.365 euro, în timp ce varianta de top, Allure 1.6 e-HDi FAP STT – 115 CP, are un preț cu TVA de 21.810 euro.
Acest articol a apărut în ediţia print numărul 48 a revistei Capital din săptămâna 2-8 decembrie 2013