Compania Pfizer a declarat marți că va cumpăra producătorul de medicamente împotriva migrenelor Biohaven Pharmaceutical Holding Company Ltd. pentru aproximativ 11,6 miliarde de dolari în numerar, în contextul în care producătorul de medicamente încearcă să își consolideze portofoliul înainte de pierderea unor patente pentru unele medicamente împotriva cancerului, transmite Reuters.

Prin această tranzacție, Pfizer va avea acces la medicamentul aprobat al Biohaven, Rimegepant, care aparține unei clase de medicamente împotriva migrenei cunoscute sub numele de inhibitori ai peptidei legate de gena calcitoninei (CGRP).

Compania Pfizer a realizat mai multe achiziții în ultima perioadă

Pfizer a acumulat fonduri importante pe fondul succesului înregistrat cu vaccinul COVID-19 și cu medicamentul oral Paxlovid, iar unii investitori se așteaptă ca aceasta să-i cheltuiască pe tranzacții, deoarece se confruntă cu pierderea protecției prin brevet pentru medicamente cheie în următorii ani.

Anul trecut, compania a decis să cumpere dezvoltatorul canadian de medicamente Trillium Therapeutics Inc într-o tranzacție de 2,26 miliarde de dolari, urmată de o tranzacție de 6,7 miliarde de dolari pentru dezvoltatorul de medicamente Arena Pharmaceuticals Inc.

Pfizer a declarat că va achiziționa toate acțiunile în circulație ale Biohaven pe care nu le deține deja pentru 148,50 dolari pe acțiune în numerar, o sumă mai mare cu 78,6% față de ultimul preț de închidere al Biohaven. Pfizer deține deja o participație de 2,6% în cadrul companiei.

Ca urmare a anunțului de achiziție, acțiunile Biohaven au urcat cu 71,2% la 142,31 dolari, în timp ce acțiunile Pfizer au scăzut cu 1,3% la 47,99 dolari.

Vânzări de peste 460 de milioane de dolari înregistrate anul trecut

Medicamentul Rimegepant, comercializat sub numele de Nurtec ODT în Statele Unite, a fost aprobat în 2020 pentru tratarea atacurilor acute de migrenă și a obținut aprobarea extinsă pentru prevenirea episoadelor de migrenă în luna mai a anului trecut. Tratamentul a adus vânzări de 462,5 milioane de dolari în 2021.

Acționarii Biohaven, inclusiv Pfizer, vor primi, de asemenea, 0,5 dintr-o acțiune la noua companie cotată la bursă, care va păstra tratamentele Biohaven care nu fac parte din categoria CGRP și care se află în stadiul de dezvoltare.