Alexandru Rafila confirmă notificarea Pfizer

Ministrul Sănătății a precizat că notificarea Pfizer de chemare în instanță nu este neașteptată. Este vorba notificarea prin care România este chemată în instanță în ceea ce privește vaccinurile anti-COVID.

Ministrul Alexandru Rafila precizează că situația nu este neașteptată în contextul în care alte două state europene au trecut prin aceeași situație. Acestea sunt Polonia și Ungaria.

El a menționat că România nu a putut să accepte să semneze un amendament propus de Pfizer, care implica plata unor compensații financiare în cazul renunțării la contractul de vaccinare.

Rafila a subliniat că nu există o bază legală pentru aceste compensații financiare și că România nu putea comanda restul de 28 de milioane de doze de vaccin. El a precizat că interesul pentru vaccinare în țară este redus în prezent.

„Este o situaţie care nu este neaşteptată, având în vedere că Pfizer a făcut acelaşi lucru şi cu alte două state membre ale Uniunii Europene, respectiv Polonia şi Ungaria. A venit acum rândul României care nu a acceptat, nu am avut cum să acceptăm să semnăm un amendament propus de către compania Pfizer care presupunea plata unor compensaţii financiare în cazul în care renunţam la contractul… la vaccin.

Nu există niciun fel de bază pe legală pentru aceste compensaţii financiare şi, în mod evident, noi nu puteam să comandăm restul de 28 de milioane de doze de vaccin care mai rămăseseră de livrat în cadrul acestui contract, în condiţiile în care în România interesul pentru vaccinare practic nu există în acest moment. Noi avem la dispoziţia populaţiei, pentru cei care doresc să se vaccineze, ultima formulă a vaccinului livrat de către Moderna.

Moderna a livrat la sfârşitul anului trecut 1,3 milioane de doze de vaccin în contul unei sume plătită tot în 2021 ca avans de guvernul de la acea vreme şi trebuiau să-l facă livrare. Au făcut o, vaccinul era deja plătit de mai bine de 2 ani, iar cei de la Pfizer, am încercat să discutăm cu ei, am avut nenumărate întâlniri online atât cu ei, cât şi cu reprezentanţi ai Comisiei Europene, n-am ajuns la un acord şi am primit prin poştă notificarea acestei chemări în faţa instanţei la Bruxelles”, a declarat ministrul Rafila.

pfizer
SURSA FOTO: Dreamstime

România va încerca să se coordoneze cu Polonia

Ministrul Sănătății a menționat că, în privința acestui contract comercial, guvernul intenționează să caute o firmă de avocatură pentru a-i reprezenta.

El a adăugat că au avut deja o întâlnire cu ambasadorul Poloniei. De asemenea, spune că se încerca o coordonare cu această țară.

Alexandru Rafila a mai precizat că pentru anii 2022-2023 a existat o cantitate de aproximativ 39 de milioane de doze de vaccin. Având în vedere că acestea nu au fost utilizare, s-a considerat că situația nu poate fi acceptată din punct de vedere moral.

„În ceea ce priveşte acest contract comercial, o să încercăm la nivelul guvernului să găsim o firmă de avocatură care să ne reprezinte şi dacă o să putem – am avut deja o întâlnire cu ambasadorul Poloniei – să încercăm să ne coordonăm şi din punct de vedere al argumentelor care stau în faţa acestui contract care nu a fost, n-a putut să fie onorat, pentru că acele cantităţi contractate pentru anul 2022-2023, enorme, din punctul meu de vedere, aproape 39 de milioane de doze de vaccin pentru 2 ani, 2 ani care urmau perioadei respective, n-ar fi fost folosite şi oricum le primeam, le plăteam şi nu le foloseam.

Deci era o situaţie pe care nu puteam să o acceptăm, nici din punct de vedere moral nu cred că era în regulă. Aşa avem o şansă, trebuie să ne apărăm faţa unei curţi de la Bruxelles şi cred că lucrul ăsta trebuie să-l facem, la fel ca şi celelalte două state la care făceam referire, Polonia şi Ungaria”, a precizat ministrul Sănătăţii.

Pfizer spune că decizia a fost dificilă

Pfizer și BioNTech au făcut alegerea dificilă de a iniția formalități legale împotriva României. Acestea încearcă să forțeze România să își onoreze obligațiile referitoare la comenzile de vaccinuri anti-COVID-19.

Este vorba despre comenzile de vaccinuri efectuate de Guvern în cadrul contractului de aprovizionare al Uniunii Europene. Acesta a fost semnat în mai 2021.

Procedurile legale au fost demarate datorită nerespectării continue:

  • a obligațiilor contractuale
  • a eforturilor de dialog constructiv desfășurate între părți

Pfizer și BioNTech au ca obiectiv garantarea respectării de către România a obligațiilor asumate.