Pfizer, anunț uriaș la nivel global. Decizie bombă a companiei. E oficial

vaccin

Pfizer-BioNTech a anunţat că intenţionează să depună o cerere oficială de autorizare a vaccinului său anti-COVID-19 la copii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani. Cele două companii spun că vaccinul lor a fost bine tolerat de copii. Mulți părinţi aşteaptă cu nerăbdare autorizarea acestui vaccin pentru copiii lor.

Pfizer-BioNTech a anunţat că a transmis Agenţiei pentru alimente şi medicamente (FDA) din Statele Unite rezultatele studiului ce vizează utilizarea vaccinului său anti-COVID-19 la copii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani şi că intenţionează să depună o cerere oficială de autorizare a serului pentru această grupă de vârstă în săptămânile următoare, relatează AFP.

Cele două companii au anunţat săptămâna trecută că vaccinul lor a fost bine tolerat de copii şi că acesta declanşează o reacţie imunitară robustă şi comparabilă cu cea observată la tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani. Studiile au fost realizate pe un număr de aproape 2.300 de participanţi cu vârste cuprinse în intervalul 5 – 11 ani.

Dozajul pentru copii va fi diferit

Dozajul vaccinului a fost adaptat şi stabilit la 10 micrograme per injecţie, fiind de trei ori mai slab decât cel folosit pentru grupele de vârstă mai mari, care este de 30 de micrograme per injecţie.

Aceste date „au fost transmise către FDA pentru o analiză preliminară”, au precizat reprezentanţii grupului Pfizer într-un comunicat.

„O cerere oficială pentru o autorizare de utilizare în regim de urgenţă ar trebui să urmeze în săptămânile următoare”, au adăugat ei, potrivit Agerpres. 

Apoi, acest proces de evaluare ar putea să dureze alte câteva săptămâni, până când primele injecţii vor putea fi realizate.

Mulți părinți din SUA vor să își vaccineze copiii

FDA a precizat într-un comunicat la începutul lunii septembrie că după ce această cerere de autorizare va fi depusă, agenţia „va examina datele pentru a evalua beneficiile şi riscurile şi va fi pregătită să îşi încheie analiza cât mai repede posibil, probabil într-o perioadă de câteva săptămâni, nu de câteva luni”.

Numeroşi părinţi aşteaptă cu nerăbdare autorizarea acestui vaccin pentru copiii lor, mai ales odată cu începerea anului şcolar şi cu reluarea cursurilor cu prezenţa fizică a elevilor. Pentru moment, vaccinul Pfizer beneficiază de o autorizare completă pentru persoanele de peste 16 ani şi de o autorizare în regim de urgenţă pentru adolescenţii cu vârste cuprinse în intervalul 12-15 ani.

Alianţa Pfizer-BioNTech a confirmat totodată, marţi, că se aşteaptă să publice rezultatele studiilor demarate pentru alte două grupe de vârstă, 2-5 ani şi 6 luni-2 ani, „în trimestrul al patrulea” al acestui an.

Sursă foto: Dreamstime