Pfizer dă lovitura! Pregătește un nou vaccin. A început testele pe oameni

Anunțul momentului la nivel mondial. Laboratorul farmaceutic american Pfizer are planuri mari în următoarea perioadă. Pe lângă vaccinul anti-Covid, compania vrea să producă un alt tip de ser, testele fiind efectuate deja pe oameni.

Anunț de ultimă oră din partea Pfizer. Laboratorul farmaceutic american informează că a început deja să testeze pe om un vaccin împotriva gripei, care foloseşte tehnologia ARN mesager, folosită pentru prima oară la vaccinul său împotriva Covid-19.

Potrivit ultimelor informații, această tehnologie care ar putea îmbunătăţi eficienţa actualelor vaccinuri împotriva gripei, cuprinsă în prezent între 40% şi 60%, relatează AFP.

Pfizer nu este însă singurul care face astfel de teste. În luna iulie, compania americană în domeniul biotehnologiei Moderna a anunţat, la rândul său, că a lansat teste ale unui asemenea.

În ceea ce privește testul clinic al Pfizer, acesta este efectuat în Statele Unte şi evaluează siguranţa unei doze a acestui nou vaccin şi imunogenicitatea, adică capacitatea de a provoca o reacţie imunitară acestuia la persoane sănătoase cu vârste cuprinse între 65 şi 85 de ani.

Potrivit unor detalii despre testul clinic, publicate pe un site guvernamental american, la această testare urmează să participe câteva sute de persoane.  De menționat este faptul că în cazul vaccinurilor actuale împotriva gripei, acestea folosesc virusuri inactive, adică un proces care necesită un timp important de colactare.

Cum va acționa noul vaccin pentru gripă

În același timp, tulpini vizate ale virusului, care evoluează constant, este necesar să fie alese în vederea dezvoltării unor vaccinuri cu aproximativ şase luni înaintea aparţiei unei epidemii sezoniere. De menționat este faptul că până în momentul de față, eficienţa vaccinurilor folosite pentru moment este în general, de 40-60%, însă Pfizer este încrezător.

”Fiabilitatea tehnologiei ARN mesager şi producţia sa rapidă ar putea săpermită o mai bună asociere cu o tulpină (de virus aflat în circulaţie), o mai mare fiabilitate a aprovzionării şi să ofere oportunitatea unei îmbunătăţiri a eficienţei vaccinurilor actuale împotriva gripei”, subliniază într-un comunicat Pfizer.

Amintim faptul că, potrivit estimărilor transmise de Organizaţia Mondialăa Sănătăţii (OMS) gripa îmbolnăveşte anual în mod grav trei până la cinci milioane de oameni şi omoară anual între 290.000 şi 650.000 de oameni.

Pe lângă gripă, Pfizer a anunţat că se pregăteşte să folosească tehnologia ARN mesager împotriva altor virusuri respiratorii şi împotriva unor boli genetice şi cancere.