Pfizer dă o super lovitură! Decizia luată chiar acum în Europa. S-a aprobat

Sursă: Dreamstime

În cursul zilei de joi, Agenția de reglementare a medicamentelor din Uniunea Europeană a aprobat vaccinul anti-COVID produs de Pfizer/BioNTech pentru copii cu vârste între 5 și 11 ani. Anunțul vine după ce Israel a început deja campania de vaccinare a celor mici la începutul acestei săptămâni.

Decizia momentului pentru Pfizer! Uniunea Europeană a dat aprobarea

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) anunță că a fost aprobat vaccinul anti-coronavirus de la Pfizer/BioNTech pentru copii cu vârste între 5 și 11 ani. EMA mai spune că vaccinul va fi administrat în două doze de 10 micrograme, subliniind, totodată, că doza a doua va fi administrată la o distanță de trei săptămâni față de prima. Amintim că dozele pentru cei mici au fost micșorate de la 30 de micrograme, cât primesc adulții, la 10 micrograme. În luna mai a acestui an, EMA a decis să autorizeze acest vaccin pentru copii cu vârste între 12 și 17 ani.

Momentan nu se știe când mai exact va începe vaccinarea celor mici, însă ministrul german al Sănătății, Jens Spahn, a declarat, la începutul acestei săptămâni, că vaccinul pentru copii va începe să fie livrat începând din 20 decembrie.

Autoritățile sanitare israeliene au anunțat că au început campania de vaccinare anti-coronavirus a copiilor cu vârste între 5 și 11 ani

În cursul zilei de duminică, premierul israelian Naftali Bennett a declarat că obiectivul țării este de a vaccina jumătate din cei aproape un milion de copii cu vârsta între 5 și 11 ani.

Israelul a început, de luni, campania de vaccinare anti-COVID a copiilor cu vârsta între 5 și 11 ani, anunță autoritățile sanitare israeliene. Vaccinurile vor fi administrate la clinicile Organizației de Menținere a Sănătății din Israel.

Comitetul consultativ al Ministerului israelian al Sănătății a recomandat ca cea de-a doua doză de vaccin să fie administrată la trei săptămâni după prima.

Premierul Naftali Bennett a declarat, duminică, că țara are ca scop vaccinarea a 50% din cei aproape un milion de copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani până la finalul acestui an.

Într-o altă ordinei de idei, comitetul consultativ a decis ca cea de-a treia doză de vaccin, numită și doza booster, să fie administrată adolescenților cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, la cinci luni după administrarea celei de-a doua doză.

Vaccinul s-a dovedit eficient în proporţie de 90,7%

Potrivit studiilor clinice efectuate de Pfizer pe mii de copii, vaccinul s-a dovedit eficient în proporţie de 90,7% împotriva formelor simptomatice ale bolii.

Sute de mii de doze, care trebuiau să fie livrate la jumătatea săptămânii, vor ajunge duminică, conform media israeliene. Aproximativ 5,7 milioane dintre cei nouă milioane de israelieni, dintre care peste 80% adulţi, au primit două doze de vaccin, iar autorităţile au lansat în vară o nouă campanie pentru administrarea unei doze de rapel.

Canada a dat vineri undă verde vaccinării copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani cu Pfizer/BioNtech, iar în Statele Unite campania de vaccinare pentru această grupă de vârstă a debutat la începutul lunii noiembrie. În China, Emiratele Arabe Unite, Cambodgia şi Columbia, copiii cu vârsta sub 12 ani pot fi vaccinaţi cu vaccinul chinezesc Sinovac.