Grupul farmaceutic Pfizer a anunțat, joi, că există posibilitatea administrării unei a treia doze de vaccin anti-COVID-19 pentru a putea fi protejați împotriva noilor tulpini ale coronavirusului. Astfel, există posibilitatea ca persoanele care au fost deja vaccinate cu ambele doze, să o primească și pe a treia, potrivit EFE.
Directorul executiv al Pfizer, Albert Bourla, a declarat pentru postul NBC că, prin această a treia doză, răspunsul imun generat de anticorpi ar putea fi de 10-20 de ori mai puternic. Acest nou studiu vizează două grupe de vârste, voluntari între 65 şi 85 de ani, şi o altă categorie de persoane, cu vârste între 18 şi 55 de ani, care vor fi alese din grupul care deja a participat la primele teste desfăşurate de Pfizer în cooperare cu BioNTech.
Când va fi administrată a treia doză?
Testele companiei au început în mai 2020 şi au constat în injectarea a două doze de vaccin la un interval de trei săptămâni. Cea de-a treia doză va fi injectată la un an după administrarea primei doze, în luna mai din acest an.
Studiul se alătură testelor pe care Pfizer le-a început deja cu o versiune modificată a vaccinului său împotriva variantei sud-africane. Albert Bourla a declarat că, aşa cum se procedează în mod regulat în cazul vaccinului antigripal, oamenii trebuie să se vaccineze şi împotriva COVID-19. „În fiecare an trebuie să ne aplicăm doza de vaccin, pentru a fi protejaţi împotriva COVID-19″, a reiterat el.
Potrivit unui studiu publicat pe 18 februarie de revista New England Journal of Medicine (NEJM), vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de compania Pfizer are o reacţie diminuată împotriva variantei sud-africane de coronavirus, cunoscută sub numele de B.1.351, însă, chiar şi aşa, pare suficient de puternic pentru a neutraliza virusul.
Totuşi, o echipă de cercetători de la Şcoala de medicină a Universităţii din Texas, Galveston, care a realizat studiul, a avertizat împotriva unor limitări precum „lipsa unei examinări sistematice a mutaţiilor individuale şi potenţialul acestor mutaţii de a altera efectul neutralizator”.
Sursă foto: INQUAM Photos