Pfizer își reduce personalul de vânzări din SUA pentru a se adapta la trecerea permanentă la mediul digital Practic, compania intenționează să elimine câteva sute de angajați din departamentul vânzări, dar, în același timp, va aduce aproximativ jumătate din ei în poziții nou create.
Pfizer spune că se așteaptă ca medicii și alți furnizori de servicii medicale să-și dorească mai puține interacțiuni față în față cu oamenii din vânzări după încheierea pandemiei COVID-19, notează Fiercepahrma.
Pfizer și partenerul său din Germania, BioNTech, urmează să câștige aproximativ 80 de miliarde de dolari în vânzări de vaccinuri COVID pentru anul 2021, și chiar mai mult, după ce noul său antiviral, Paxlovid, aprobat de Agenţia americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) va ajunge pe piață. Acestea reprezintă vânzări record pentru o companie farmaceutică, potrivit directorului executiv al Pfizer, Albert Bourla.
Faptul că vaccinul anti-Covid a fost o adevărată mină de aur pentru compania Big Pharma, asta nu înseamnă că va mai da bani acolo unde nu este nevoie.
Pfizer se vrea mai focusată, într-o lume din ce în ce mai digitală
Într-o declarație pentru Fierce Pharma Marketing, un reprezentant al companiei a spus că „evoluăm într-o companie biofarmaceutică mai focusată și mai inovatoare. Evoluăm inclusiv în modul în care ne implicăm cu profesioniștii din domeniul sănătății într-o lume din ce în ce mai digitală.
„Prin urmare, vor exista unele schimbări în forța noastră de muncă pentru a ne asigura că avem expertiza și resursele potrivite pentru a ne satisface nevoile în ceea ce privește evoluția”, iar asta include trecerea la digital.
Pfizer va elimina câteva sute de joburi din vânzări.
Anunțul vine în aceeași săptămână în care CEO-ul Pfizer, Albert Bourla, a vorbit într-o conferință despre trecerea în pas alert a companiei în mediul virtual. „O parte din eforturile noastre de dezvoltare în COVID a avut mare succes datorită digitalizării pe care am avut-o în operațiunile noastre și care, de asemenea, va continua să joace un rol important”, a spus el.
El a adăugat că abordarea de astăzi, de pe piață, este „foarte diferită”, având în vedere modul în care compania și medicii pot accesa informații despre medicamente „mai mult pe cale digitală, decât prin intermediul oamenilor de pe teren”.
Pfizer nu este singura companie care își reduce personalul din vânzări. Cu un an în urmă, Amgen a luat o decizie similară, eliminând 500 de locuri de muncă din SUA, dintre care majoritatea erau reprezentanți de vânzări. Măsura a fost luată ca urmare a pandemiei, care a impulsionat mult platforma virtuală.