Pfizer are în vedere investiții în pachete minoritare de acțiuni în companii listate, care desfășoară programe de studii clinice și care au o capitalizare de piață de dimensiuni mici și medii. Compania alocă jumătate de miiliard de dolari.
Pfizer, una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume, cu o istorie de peste 150 de ani, a anunțat săptămâna aceasta că va investi 500 de milioane de dolari în mai multe companii de dimensiuni mici și medii de biotehnologie.
Companiile sunt listate la bursă și desfășoară programe promițătoare de testare clinică a unor medicamente, se arată într-un comunicat de presă.
Investiții în pachete minoritare de acțiuni
”Nu a existat vreodată un alt moment mai propice dezvoltării de colaborări noi în industria noastră.
Inițiativa noastră are drept scop injectarea de capital crucial în companii de biotehnologie care împărtășesc angajamentul nostru de a livra pacienților terapii cu adevărat transformative”, a explicat John Young, Director Executiv Business în cadrul Pfizer.
Inițiativa Pfizer are în vedere investiții în pachete minoritare de acțiuni în companii listate, care desfășoară programe de studii clinice și care au o capitalizare de piață de dimensiuni mici și medii și care se focusează pe ariile de interes ale Pfizer: medicină internă, inflamație și imunologie, oncologie, boli rare, vaccinuri și produse specifice pentru uzul unităților sanitare.
Companiile partenere vor avea, de asemenea, oportunitatea de a accesa expertiza vastă și capabilitățile de cercetare, dezvoltare clinică și producție oferite de Pfizer în calitate de lider global în industria farmaceutică.
Pfizer în România
În România, compania Pfizer pune în aplicare cunoştinţele ştiinţifice şi resursele sale globale pentru îmbunătăţirea sănătăţii şi stării de bine a oamenilor, în fiecare etapă a vieţii.
Portofoliul global de produse include medicamente și vaccinuri, dar și multe dintre cele mai cunoscute produse pentru îngrijirea sănătății din lume.
În fiecare zi, echipele Pfizer lucrează în cadrul țărilor din pieţele dezvoltate şi în curs de dezvoltare pentru a promova îngrijirea sănătății și tratamentul preventiv şi curativ al celor mai de temut afecţiuni ale zilelor noastre.
”Consecvenţi faţă de responsabilitatea noastră ca şi companie biofarmaceutică de primă importanţă la nivel mondial, colaborăm cu medicii, guvernele şi comunităţile locale, pentru a sprijini şi a extinde accesul la servicii de sănătate sigure şi accesibile în întreaga lume. De peste 150 de ani, compania Pfizer acţionează pentru a îmbunătăţi viaţa oamenilor care au încredere în noi”, precizează compania.