Pfizer, cel mai mare grup farmaceutic la nivel mondial, oferă până la trei miliarde de euro pentru producătorul german de medicamente generice Ratiopharm, au declarat, joi, două surse apropiate situaţiei.
Ratiopharm este scoasă la vânzare de familia Merckle, care vrea să îşi reducă datoriile. Grupul american ar putea face o prezentare conducerii Ratiopharm, pentru susţinerea ofertei, cel mai devreme în această săptămână, au precizat sursele.
Teva Pharmaceutical industries şi Actavis Group concurează la rândul lor pentru preluarea companiei germane, iar conducerea Ratiopharm urmează să ia o decizie până la sfârşitul lunii martie, a spus una din surse.
Preluarea Ratiopharm ar putea majora afacerile Pfizer în domeniul medicamentelor generice la circa 11 miliarde de dolari. Teva Pharmaceutical, cel mai mare producător de medicamente generice la nivel mondial, a obţinut în 2009 venituri de 13,9 miliarde de dolari.
Achiziţia Ratiopharm ar fi cea mai mare tranzacţie din sectorul medicamentelor generice după cea prin care Teva a cumpărat Barr Pharmaceuticals pentru 7,4 miliarde de dolari, în 2008. Cei mai mari concurenţi ai Ratiopharm în Germania sunt divizia Hexal a producătorului elveţian Novartis şi Stada Arzneimittel.
SURSA: Mediafax