Reprezentanţa din România a companiei farmaceutice americane Pfizer are un nou Country Manager în persoana lui Bernard S. O’Brien, începând cu 1 decembrie.
Cu o experienţă de 10 ani în Pfizer, O’Brien a ocupat, anterior, timp de 2 ani şi jumătate, funcţia de Country Manager al Pfizer Slovacia.
O’Brien în urmează în funcţie pe Stanley Mendonca, care a ocupat această funcţie încă din 2006. Acesta devine Country Manager pe o regiune importantă din Europa Centrală şi de Est care cuprinde 16 ţări.
“Sunt sincer onorat pentru misiunea oferită în cadrul Pfizer Romania. Aici voi avea ocazia de a-mi folosi experienţa acumulată în Slovacia, o ţară cu o evoluţie economică relativ similară României”, a declarat Bernard S. O’Brien, noul Country Manager Pfizer Romania.
Experienţa lui Brendan S. O’Brien în Pfizer începe în 1999 când ocupa funcţia de Senior Manager, Strategic Support, Pfizer PPG UK & Irlanda. În 2001, a preluat funcţia de Senior Marketing Manager Pfizer PGP UK & Irlanda în Walton Oaks, Marea Britanie. O’Brien a coordonat o echipă de 50 de oameni ca manager al grupului de Customer Marketing & Business Support.
Timp de 3 ani, între 2004 şi 2007, a ocupat funcţia de Business Development Director în cadrul Pfizer PGP CEER – iniţial în Karlsruhe, Germania şi, ulterior, în Bruxelles, Belgia. În această poziţie, O’Brien s-a ocupat de managementul departamentelor de Marketing, Business Development, Planning şi Access al reprezentanţelor Pfizer din 27 de ţări membre UE.
Brendan deţine un Master în Business Administration (MBA) şi este membru al Consiliului Director al Camerei de Comert Americane din Slovacia.