Pfizer și BioNtech propun Uniunii Europene să plătească jumătate din prețul fiecărei doze de vaccin anulate

Vaccin împotriva COVID-19

Sursă: Dreamstime

Având în vedere excedentul de vaccinuri împotriva COVID-19, Pfizer Inc. și BioNTech au propus Uniunii Europene ca statele membre să plătească jumătate din prețul pentru fiecare dintre cele aproximativ 70 de milioane de doze anulate.

Potrivit Financial Times, blocul comunitar negociază un acord revizuit cu BioNTech/Pfizer, deși în primăvara anului 2021, Parchetul European a deschis o anchetă privind contractul iniţial semnat cu compania Pfizer/BioNTech.

Statele membre UE ar putea plăti jumătate din prețul fiecărui vaccin anulat

Noul contract include o nouă prevedere conform căreia statele membre să plătească jumătate din preț, adică aproximativ 10 euro, pentru fiecare din cele aproximativ 70 de milioane de doze de vaccin anulate în fiecare an până în 2026. De asemenea, statele membre au dreptul de a trece la noi tipuri de vaccin concepute pentru orice viitoare versiuni ale virusului.

Reuters relatează în luna ianuarie a acestui an că se poartă discuții între blocul comunitar și producătorii de medicamente, în vederea reducerii celor 500 de milioane de doze de vaccin COVID-19 pe care Bruxelles-ul s-a angajat să le cumpere în acest an, în schimbul unui preţ mai mare.

Aceste negocieri se întâmplă în contextul în care UE dorește să își revizuiască legislaţia care reglementează industria sa farmaceutică, evaluată la 148 de miliarde de dolari, sperând că astfel va relansa investiţiile şi va extinde accesul la medicamente ieftine, având în vedere bugetele pentru sănătate sunt afectate de costul tratării COVID-19.

Pfizer a refuzat să comenteze articolul din Financial Times, citând clauzele de confidențialitate, dar a transmis că discuţiile cu Comisia Europeană s-au derulat „cu bun credinţă de către toate părţile” şi că grupul este angajat să găsească „soluţii pragmatice”.

Pfizer și BioNTech ar putea acoperi întreaga piață de vaccinuri

Un acord revizuit între blocul comunitar şi BioNTech/Pfizer ar reprezenta însă o ameninţare existenţială la adresa programelor de vaccinuri Covid-19 ale altor producători de vaccinuri, întrucât comenzile primite de rivali de la UE în perioada pandemiei au fost semnificativ mai mici.

„Dacă BioNTech/Pfizer va furniza aproximativ 70 de milioane de doze de vaccin pe an în următorii ani asta e practic aproape toată piaţa”, a declarat o sursă din apropierea negocierilor.

Contractul semnat în luna mai 2021 de Comisia Europeană şi Pfizer/BioNTech acoperă 900 de milioane de doze de vaccin care urmează să fie livrate în 2022 şi în 2023, cu opţiunea de a comanda alte 900 de milioane de doze. Acesta este cel mai important contract pentru vaccinuri împotriva COVID-19 semnat de Comisie şi va domina portofoliul de vaccinuri al UE până la sfârşitul anului 2023.