De atunci însă, Pfizer și partenerul său BioNTech au obținut și mai multe oferte importante de aprovizionare cu vaccinuri. Cea mai mare a fost anunțată de curând, însă nu va fi profitabilă pentru Pfizer.

Așa că Pfizer poate ajunge să vândă 500 de milioane de doze din vaccinul pe care îl produce, fără să câștige un ban.

Pfizer și BioNTech au anunțat că guvernul SUA va cumpăra 200 de milioane de doze în acest an, plus alte 300 de milioane de doze în prima jumătate a lui 2022. Un acord care se adaugă celor 300 de milioane de doze pe care Pfizer s-a angajat deja să furnizeze guvernului american.

SUA nu mai au nevoie de vaccinuri pentru a-i imuniza pe americani anul acesta. Deci, de ce guvernul federal cumpără atât de multe doze de la Pfizer și BioNTech? Pentru că e nevoie urgentă de vaccinuri în alte părți ale lumii.

Toate cele 500 de milioane de doze ale vaccinului Pfizer-BioNTech vor fi donate de SUA la 100 de țări sărace, inclusiv cele din Uniunea Africană.

Pfizer nu a dat detalii financiare despre acest ultim acord cu SUA, dar comunicatul de presă al companiei arată că cele 500 de milioane de doze vor fi furnizate la un „preț non-profit”.

Pandemia a dus la îmbunătățirea imaginii companiei

Imaginea publică a Pfizer s-a îmbunătățit vizibil odată cu pandemia. În cel mai recent sondaj privind reputația corporativă, producătorul de medicamente a ajuns pe locul 7, cu 54 de locuri mai sus față de anul trecut.

Marile companii farmaceutice nu sunt privite cu ochi buni, din diverse considerente. Dar acum Pfizer beneficiază de o publicitate favorabilă în urma noului acord major cu SUA.

Mișcarea potrivită

Există, de asemenea, o altă realitate. Pfizer și BioNTech nu vor putea percepe prețul integral pentru vaccin în țările mai puțin bogate, astfel încât cele două companii vor trebui să spună „pas” profiturilor semnificative cu acest acord cu guvernul SUA.

Există un alt aspect al acordului. Administrația Biden și-ar putea aminti de bunăvoința Pfizer cînd se vor lua decizii cu privire la achizițiile de vaccinuri pentru America, în următorii ani.

Acțiunile Pfizer au scăzut ușor chiar de la anunțarea acordului, chiar dacă este posibil ca alte dinamici ale pieței să fi cauzat acest declin.

Statele Unite au anunţat deja că vor dona 80 de milioane de doze de vaccinuri anti-Covid ţărilor până la sfârşitul lunii iunie. La începutul lunii, Washington a indicat că 75% din aceste doze vor fi distribuite prin Covax, program înfiinţat pentru a asigura o distribuire echitabilă de vaccinuri, în special în ţările slab dezvoltate.