Philip Hammond: Marea Britanie va respecta obligaţiile care îi revin conform tratatelor UE

Marea Britanie îşi va respecta obligaţiile care îi revin în conformitate cu tratatele Uniunii Europene, deşi va căuta să-şi consolideze legăturile comerciale cu partenerii săi globali, a declarat vineri, la Bruxelles, ministrul de finanţe britanic Philip Hammond, potrivit Reuters.

''Desigur, vrem să ne consolidăm relaţiile comerciale cu foarte mulţi parteneri comerciali pe care îi avem în întreaga lume, dar suntem extrem de conştienţi de obligaţiile noastre conform tratatelor şi le vom respecta cu stricteţe'', a spus Philip Hammond la sosirea la reuniunea miniştrilor de finanţe din statele membre ale UE.

Curtea Supremă din Marea Britanie a decis marţi că premierul britanic Theresa May trebuie să ceară un vot al parlamentului înainte de a activa articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, cel care prevede procedura juridică a ieşirii unui stat din forul comunitar. (Sursa: Agerpres)