Certificarea Angajator de Top este rezultatul unei evaluări independente realizate de Top Employers Institute, care recunoaște și PMI drept Global Top Employer pentru al nouălea an consecutiv. Filialele PMI din alte 32 de țări din Europa, Orientul Mijlociu, Africa și Asia/Pacific au fost, de asemenea, recunoscute ca angajatori de top.
„Certificarea Top Employer primită de Philip Morris România pentru a unsprezecea oară ne onorează și subliniază încă o dată că cei peste 1.500 de angajați reprezintă preocuparea noastră principală.
Suntem mândri că au fost recunoscute eforturile noastre de a construi o echipă performantă, cu o mentalitate de câștigător și un mediu de lucru în care fiecare angajat are posibilitatea de a-și maximiza potențialul, de a excela și de a contribui semnificativ la succesul nostru colectiv.
Credem cu tărie că oamenii trebuie să se simtă respectați, văzuți și apreciați și că, prin această distincție, meritele și implicarea le sunt celebrate”, a declarat Gerasimos Contoguris, Director People & Culture, Philip Morris România.
Philip Morris International (PMI) este una dintre cele 17 organizații internaționale care au primit certificarea Global Top Employer în 2025. Certificarea reflectă angajamentul PMI de a dezvolta o cultură orientată spre creștere și incluziune, așa cum este subliniat în ADN-ul PMI – un cadru cultural intern construit pe valori și comportamente comune pentru a se asigura că cei peste 82.000 de angajați PMI din întreaga lume se simt în siguranță, auziți și implicați, cu un scop clar și un puternic sentiment de apartenență.
„A fi numit Global Top Employer pentru al nouălea an consecutiv este o realizare remarcabilă, cu care toți colegii mei se pot mândri”, a declarat Fred Patitucci, Chief People & Culture Officer la PMI.
„Această recunoaștere este o dovadă a dedicării noastre de a încorpora cultura organizațională nu doar ca o funcție sau o politică, ci ca o strategie de afaceri în care toți angajații sunt responsabili, în mod colectiv, pentru punerea în practică a valorilor și comportamentelor noastre, cu scopul de a aduce la viață ADN-ul nostru PMI.”
Programul Top Employers Institute certifică organizațiile pe baza participării în sondajul HR Best Practice Survey („Cele mai bune practici în domeniul resurselor umane”) și a rezultatelor acestuia.
Acest sondaj acoperă șase domenii de resurse umane care cuprind 20 de subiecte, printre care Strategia pentru oameni, Mediul de lucru, Atragerea de talente, Învățarea, Diversitatea și Incluziunea, Bunăstarea și multe altele.
David Plink, directorul general al Top Employers Institute, a declarat: „Să rămâi consecvent într-o lume care nu este consecventă? Vremurile excepționale – când schimbările tehnologice, economice și sociale reprezintă o constantă – scot la iveală tot ce este mai bun din oameni și organizații.
Programul de certificare Top Employers/Angajatori de top din acest an a evidențiat acest punct forte la toți cei care au fost desemnați Top Employers/Angajatori de top în 2025: cu toții au dat dovadă de o dedicare remarcabilă față de angajații lor, la nivel global.
Angajamentul lor constant față de aplicarea celor mai bune practici atunci când este vorba despre angajații lor din întreaga lume îi face să iasă în evidență ca un grup exclusivist care a obținut certificarea globală prin programul Top Employers. Suntem mândri să sărbătorim aceste companii și realizările lor în 2025.”
Despre Top Employers Institute
Top Employers Institute este cea mai importantă autoritate globală în strategii de resurse umane. Cu certificarea de top la nivel mondial pe care le oferă și informațiile bazate pe date, Top Employers Institute ajută organizațiile să ofere practici transformaționale în domeniul resurselor umane, să obțină rezultate de afaceri și să atragă, să implice și să păstreze talentele de top. În 2025, Top Employers Institute a certificat peste 2.400 de organizații din 125 de țări/regiuni. Angajatorii de Top certificați au un impact pozitiv asupra vieții a peste 13 milioane de angajați la nivel global.
Pentru mai multe informații, accesați: Top Employers Institute