Volcano, cu sediul în San Diego (SUA), produce echipamente ce permit diagnostice minim invazive şi tratamentul arterei coronariene. Acţionarii companiei vor primi 18 dolari pe acţiune în numerar. Marţi, titlurile Volcano au închis la 11,49 dolari.
Achiziţia face parte din strategia anunţată în urmă cu aproape trei luni de şeful Philips, Frans van Houten, de separare a diviziei de corpuri de iluminat de cea de echipamente medicale.
Vânzările Volcano în 2013 s-au ridicat la aproximativ 400 milioane de dolari. Tranzacţia ar urma să fie finalizată în primul trimestru din 2015, a anunţat Philips.
Valoarea tranzacţiei, incluzând numerarul şi datoriile, este estimată la 1,2 miliarde de dolari. Anul acesta, Philips a decis să cedeze partenerului taiwanez TPV Technology şi restul de 30% din acţiunile pe care le mai deţinea la societatea lor mixtă TP Vision, care se ocupă de producţia de televizoare marca Philips. Pe lângă faptul că va prelua controlul deplin la TP Vision, partenerul TPV Technology va mai primi de la Philips şi 50 de milioane de euro.
Cândva lider mondial în domeniul televizoarelor, Philips a pierdut treptat teren în faţa rivalilor asiatici, precum Samsung sau LG, care oferă produse cu preţuri mai mici.
Philips este cel mai mare producător mondial de corpuri de iluminat şi numărul trei în lume în domeniul echipamentelor medicale. Compania are aproximativ 119.000 de angajaţi în peste 60 de ţări.