Conglomeratul olandez Royal Philips Electronics NV a avertizat luni că în primul trimestru al acestui an se aşteaptă la pierderi operaţionale de 100-120 milioane de euro din operaţiunile în domeniul televizoarelor.
"Presiunile de preţ au rămas severe pe piaţa de televizoare, iar Philips a luat măsuri pentru a continua să-şi reducă inventarul", a precizat grupul olandez într-un comunicat.
Philips, grup cu activităţi în domeniul electrocasnicelor, dispozitivelor de iluminat şi echipamentelor medicale, se chinuie de mai multe trimestre să readucă pe profit operaţiunile sale din domeniul televizoarelor. ‘Obiectivul nostru este să ajungem la echilibru pe ansamblul acestui an, însă din cauza pierderilor din primul trimestru, este puţin probabil că vom atinge acest obiectiv’, a declarat un purtător de cuvânt de la Philips.
Compania urmează să dea publicităţii rezultatele financiare pe primul trimestrul în data de 18 aprilie.
Philips are aproximativ 119.000 de angajaţi în peste 60 de ţări. În 2010, compania a realizat un profit net de 1,45 miliarde de euro, de trei ori mai mult decât 410 milioane euro în 2009.
SURSA: Agerpres