Renumitul muzician Phil Collins a a transmis recent că nu mai poate cânta la tobe din cauza problemelor de sănătate. În acest context, artistul a precizat că fiul său va fi alături de trupa Genesis.
Phill Collins se confruntă cu probleme grave de sănătate: Abia pot ține un băț cu mâna asta
Artistul a precizat că există anumite probleme grave de sănătate care îl împiedică din a cânta la tobe, potrivit informațiilor transmise de cnn.com
„Mi-ar plăcea, dar abia pot ține un băț cu mâna asta. Există anumite afecțiuni fizice care mă împiedică”, a transmis artistul, ajuns la 70 de ani. Totuși, el va fi alături de Genesis pentru a cânta, chiar dacă nu mai poate bate la tobă.
Genesis se apropie de final
De asemenea, Phill Collins a declarat că este „provocat” din punct de vedere fizic, lucru care îl frustrează deoarece și-ar dori să fie alături de fiul lui.
„Sunt un pic provocat fizic, ceea ce este foarte frustrant pentru că mi-ar plăcea să fiu acolo sus cu fiul meu”, a explicat Phil Collins. Odată acest turneu, deja întârziat de pandemia de COVID-19, va fi încheiat, Phil Collins spune că nu știe dacă va mai putea fi alături de Genesis.
Mai mult, el a punctat că trupa se apropie de final și nu știe dacă mai vrea să fie pe drumuri.
„Suntem cu toții bărbați cu o anumită vârstă și cred că într-o oarecare măsură ne apropiem de final. Nu știu dacă mai vreau să fiu pe drumuri”, a spus acesta.
Amintim că Phill Collins a avut o serie de fracturi de-a lungul anilor și în 2015 a suferit o intervenție chirurgicală la spate, care l-a lăsat cu leziuni ale nerviilor. În 2017, acesta a căzut și a fost nevoit să folosească un baston sau un scaun cu rotile pentru a se deplasa.