Acum câteva luni, cineva mi-a pomenit de un restaurant care a răsărit undeva în Pipera, în apropiere de Grădina Zoologică. Zona îmi este greu accesibilă și singura referință pe care o primisem, aceea că are un design spectaculos, nu m-a convins să mă duc până acolo. În zona de nord a orașului s-au deschis de-a ­lungul timpului mai multe restaurante așa-zis „de fițe“ și nu-mi amintesc câte dintre ele au rămas în viață până în zilele noastre. Foarte puține, asta e clar. Când am primit o a doua referință, am căutat restaurantul pe internet. Și nu mică mi-a fost mirarea să descopăr că, deși nu exista niciun rând, mai mult sau mai puțin oficial, despre res­taurantul în sine, locația era deja elogiată pe câteva bloguri de design și arhitectură din străinătate. Iar imaginile arătau, întradevăr, spectaculos!

Restaurantul Phill se află ascuns pe o stradă cam lăturalnică dintr-un cartier rezidențial din Pipera, la parterul unui bloc nou. Are un design extrem de special. Unii l-ar asemui cu o navă spațială, alții cu un muzeu de artă modernă. Aspectul lui de „playground“ modern cred este justificat de faptul că a fost gândit pentru familiile care trăiesc în zonă și care ar vrea să își petreacă timpul într-un loc plăcut, unde copiii să aibă un spațiu cât mai vast de joacă.
Localul are valet parking și recepție la intrare. Poți lăsa copiii în custodia cuiva să se joace la parter  într-un open space dotat cu o mulțime de jucării și accesorii. Restaurantul propriu-zis se află la etaj și este gândit cumva după același tipic. Albul este culoare dominantă, iar spațiul este presărat peste tot cu elemente de decor viu colorate și desene schematice, care au rolul de a înveseli și mai mult locul. Atmosfera de jos de la parter, unde copiii se simt în elementul lor și ai senzația că tocmai ce ai nimerit într-o grădiniță, în pauză, contrastează oarecum cu cea de sus, unde mesele sunt aranjate elegant, chelnerii te întâmpină cu politețuri în exces, și poți vedea bucătăria care este la fel de imaculată și de unde nu răzbate în exces niciun miros de mâncare.
Există alături și un spațiu de cafenea, pentru cei care nu vor să mănânce, dar au nevoie de un moment de respiro în timp ce copiii lor se joacă la parter.
Am vizitat locul într-o sâmbătă. Era arhiplin. Înțeleg că în fiecare weekend se organizează brunch-uri pe diverse teme culinare și, judecând după mâncărurile pe care le-am văzut la vecini, de data aceasta era vorba despre bucătăria italiană. Noi am vrut însă să încercăm niște preparate obișnuite din meniu. Deși eram descurajați de marea adunare din jurul nostru, am primit, prompt și corect, ce-am comandat ceea ce a fost impresionant.

Impresionantă a fost și nota de plată de la sfârșit, cam măricică, dar ținând cont de faptul că locul îți oferă o mulțime de servicii „incluse“ și mai ales babysitting într-un spațiu spectaculos, era lesne de înțeles că nu vom scăpa ieftin.

Ce-am încercat și ne-a plăcut

Phill are un meniu destul de complex, o fuziune de stiluri gastronomice. Ai la un loc mâncăruri italienești, franțuzești, thailandeze, japoneze, spaniole și mă opresc aici, că v-ați făcut o idee. Nu știu dacă le ies toate bune, însă noi am fost destul de mulțumiți cu ce am mâncat. Am gustat o supă de ceapă (21 de lei) făcută corect și o supă-cremă de creveți (29 de lei) care era excelentă. La felul doi am comandat o porție de Rigatoni alla sorrentina, cu mozarella și roșii cherry (30 de lei), paste cu o compoziție atât de simplă, încât nu prea aveai ce să greșești la ele și un Pollo spinaci e pignoli, cu muguri de pin și vin (30 de lei), care a fost destul de gustos, cu un gust poate prea pregnant de vin.
Legendă:
Mâncare: 4 din 4 puncte
Serviciu: 4 din 4 puncte
Atmosfera: 4 din 4 puncte

Adresa: Str. Drumul Potcoavei 120
Tel: 0743.172.017, 0743.172.003
www.phill.ro