Termenul Real Time Bidding, împrumutat din Programmatic Media, este transpus pentru prima dată în România şi integrat în SETI – unul dintre cele mai performante instrumente de măsurare şi planificare de OOH digital. Astfel, licitaţia se va desfăşura pe data de 27 ianuarie, între orele 10:00 şi 17:00, având ca obiect două campanii în valoare de 5.000 de euro net, al căror preţ de pornire va fi 500 de euro.
“La începutul anului acesta am integrat noi funcţii aplicaţiei SETI prin adăugarea opţiunii de analiză in/ or post campanie în timp real. În baza acestui demers, am luat decizia de a face încă un pas pentru a continua inovaţiile în materie de OOH digital. Astfel, am lansat în premieră pentru piaţa românească o licitaţie online care se adresează strict agenţiilor de publicitate, acestea putând participa prin logarea în contul Phoenix Media. Am reuşit să transpunem toate caracteristicile unei licitaţii, cu câteva modificări din punct de vedere al timpului de licitare. Ne bucurăm să aducem acest sistem pe piaţa din România şi sperăm să implementăm cât mai des astfel de licitaţii. Pentru prima fază a proiectului ne aşteptăm la un număr de 10 agenţii participante”, afirmă Dio Boacă, Director General Phoenix Media.
Oferta va fi configurată exclusiv de către agenţia participantă doar în sistemul SETI. Acesta a fost lansat la începutul anului 2016, fiind unicul instrument de măsurare şi planificare de digital OOH din România. Este o aplicaţie online pentru campaniile de outdoor media, bazată pe un sistem complex de algoritmi care prelucrează datele demografice ce conţin o serie de parametri precum: geografici, educaţionali, sociali şi economici. Cu ajutorul acestor date, se asigură planificarea cu un randament maxim al fiecărei campanii, utilizând resursele disponibile pentru a atinge audienţa ţintă în cel mai eficient mod posibil. Până în acest moment, s-au dezvoltat şi implementat peste 70 campanii de digital OOH cu ajutorul SETI.