Aşa cum am scris şi în articolul de săptămâna trecută, comentariile recente ale oficialilor FED au arătat o îngrijorare mai mare în ceea ce priveşte inflaţia, decât creşterea economică. Prin urmare, este posibil ca estimarea prezentă acum în piaţă cu privire la reducerea ratei dobânzii la dolar în primul trimestru din 2007 să fie exagerată. Această posibilă reducere a fost argumentul invocat de piaţă în perioada recentă, când dolarul a scăzut în câteva săptă
Aşa cum am scris şi în articolul de săptămâna trecută, comentariile recente ale oficialilor FED au arătat o îngrijorare mai mare în ceea ce priveşte inflaţia, decât creşterea economică. Prin urmare, este posibil ca estimarea prezentă acum în piaţă cu privire la reducerea ratei dobânzii la dolar în primul trimestru din 2007 să fie exagerată.
Această posibilă reducere a fost argumentul invocat de piaţă în perioada recentă, când dolarul a scăzut în câteva săptămâni din zona 1,2800 faţă de euro la peste 1,3200. În tot acest răstimp, oficialii FED au trimis un cu totul alt mesaj, atât în declaraţiile individuale, cât şi la şedinţa recentă a FED. Din declaraţia oficială, am desprins faptul că slăbirea recentă a economiei se datorează scăderii „substanţiale“ a sectorului imobiliar, că inflaţia poate fi alimentată de gradul înalt de utilizare a resurselor şi de o posibilă creştere a costurilor energetice, şi că economia americană îşi va continua ritmul de creştere moderată.
Datele macreoconomice au fost bune: economia americană a creat în luna noiembrie 132.000 de noi locuri de muncă, peste media estimărilor analiştilor, iar rata şomajului a înregistrat o creştere uşoară la 4,5% de la 4,4%. În plus, cifra vânzărilor en-detail a crescut cu 1% în acelaşi interval faţă de o scădere de 0,1% în luna precedentă.
Rezumând, economia nu dă semne că s-ar clătina. Deci FED nu va avea de ce să reducă dobânda de referinţă pentru a împiedica un picaj economic. De aici rezultă că vom avea o dobândă a dolarului de 5,25% mai mult timp decât estimează piaţa în prezent. Ceea ce s-ar putea constitui într-un sprijin pentru dolar în lunile ce urmează.
sursa: www.wbs.ro