Euro a continuat să se întărească uşor săptămâna trecută faţă de dolar, moneda americană câştigând însă teren în faţa yenului japonez. Evoluţiile de pe piaţa valutară au fost influenţate de mai multe informaţii privind situaţia economiei americane. Pe de o parte, indicele Philadelphia Federal Reserve privind producţia regională a coborât la 0,2 în martie, de la 0,6 în februarie, dar detaliile raportului au arătat că există mai multe semnale pozitive pentru econ
Euro a continuat să se întărească uşor săptămâna trecută faţă de dolar, moneda americană câştigând însă teren în faţa yenului japonez. Evoluţiile de pe piaţa valutară au fost influenţate de mai multe informaţii privind situaţia economiei americane. Pe de o parte, indicele Philadelphia Federal Reserve privind producţia regională a coborât la 0,2 în martie, de la 0,6 în februarie, dar detaliile raportului au arătat că există mai multe semnale pozitive pentru economie decât arată cifrele seci.
Dolarul a urcat la 117,45 yeni, de la 117,25 yeni, cu puţin înainte de publicarea raportului, însă a coborât uşor faţă de euro, care a fost cotat la 1,3244 dolari. Alte date care reflectă o cerere reînnoită pentru activele americane au fost anunţate de Trezoreria SUA. Intrările nete de capital străin au urcat la 97,4 miliarde de euro în ianuarie, mult peste nivelul din decembrie 2006, când investitorii internaţionali au avut cumpărări nete de titluri pe termen lung de 14,3 miliarde de euro. Veşti mai puţin bune au adus însă datele privind inflaţia şi cele privind şomajul. Costurile energetice mai ridicate au împins în sus preţurile de producţie cu 1,3% în februarie, procent mai mare decât cel aşteptat de analişti. În acelaşi timp, datele Departamentului Muncii au arătat o scădere a anunţurilor iniţiale de şomaj cu 12.000, la un nivel ajustat sezonier de 318.000. Totuşi, numărul celor rămaşi să primească ajutoare de şomaj a crescut cu 48.000, la 2,576 milioane de persoane.
Încercările de a „citi“ tabloul inflaţiei au condus la concluzii diferite ale analiştilor. O parte consideră că cifrele recente nu modifică prea mult percepţia că inflaţia se va domoli, astfel încât Rezerva Federală Americană va trebui să reducă rata dobânzii pe parcursul anului. Alţii cred, dimpotrivă, că presiunea preţurilor face puţin probabilă o astfel de intervenţie a Fed în perioada imediat următoare. Mult mai generalizate sunt convingerile analiştilor în privinţa creşterii dobânzii de cealaltă parte a Oceanului. Banca Centrală Europeană a operat deja o majorare în prima săptămână din martie, la 3,75%, iar analiştii pariază pe încă o creştere, către jumătatea anului, până la 4%.