"Patronatul Investitorilor Autohtoni (PIAROM) vede în propunerea de revizuire a organizării UE o recunoaştere a incapacităţii elitei politice europene de a identifica mecanisme de convergenţă economică reală a statelor membre. PIAROM crede şi susţine ferm continuarea procesului de integrare socio-economică între ţările membre UE, indiferent de viteze (concept greu de definit)", se arată în comunicat.
Totodată, PIAROM cere tuturor ordonatorilor de credite să adopte o politică realistă, oprind procesul constant şi degradat de eliminare din competiţiile interne a furnizorilor români.
"Este momentul ca toate partidele politice, prin contribuţia specialiştilor realişti şi având cunoştinţe reale legate de economia României, să abandoneze clişeele propagandistice de partid sau super europene şi să treacă la elaborarea unui Plan Economic UNIC de dezvoltare economică a României pe o perioadă minimală de 10-15 ani, plan fundamentat pentru început pe dezvoltarea economică locală", se mai arată în comunicat.
Reprezentanţii patronatului apreciază că economia României, dezmembrată haotic şi fraudulos în multe cazuri, oferă suficiente puncte de sprijin pentru o dezvoltare viitoare.
"Avem nevoie de proiecte şi de competenţe reale în realizarea unor investiţii ambiţioase, finanţările existente asigurând posibilitatea realizării acestora, motivat de cerinţele pieţei interne, ignorată şi dopată cu importuri necesare, dar şi cu multe produse de slabă calitate. România are un viitor în orice structură viitoare a UE, dar trebuie să adopte politici publice curajoase, inspirate din cele adoptate de statele puternice economic, astfel încât să redevină o economie care să impună respect partenerilor noştri externi", mai spune PIAROM. AGERPRES