Discutiile privind modalitatea de privatizare a Combinatului pentru producerea aluminiului primar Alro Slatina au readus in actualitate importanta metalurgiei neferoase din Romania si legaturile cu pietele internationale. Dintre toate societatile romanesti, Alro se detaseaza din punctul de vedere al profiturilor si al nivelului exporturilor, fiind al saptelea producator european si cel mai mare din Europa Centrala si de Est. Infiintata in 1961 sub licenta companiei franceze Pechiney, societatea din Slatina a traversat foarte bine perioada de tranzitie, reusind sa-si modernizeze capacitatile de productie si sa obtina profituri substantiale. Din 1994, veniturile nete s-au situat constant in jur de 30 milioane de dolari anual, pentru ca anul trecut profitul sa fie de aproape 60 milioane de dolari. Rezultatele foarte bune se datoreaza exportului, Alro realizand singura 14% din incasarile valutare ale Romaniei. De asemenea, este cel mai mare client pentru Electrica SA, consumand 7 – 8% din toata energia electrica produsa in tara.
Momentul ales pentru privatizarea principalului producator roman de aluminiu coincide cu miscari importante pe piata internationala a aluminiului. Concurenta puternica din sector, incetinirea ritmului global de dezvoltare au provocat fuziuni, modernizarea si extinderea unor capacitati de productie, totul in scopul reducerii costurilor de productie. In prezent, piata mondiala este dominata de patru companii gigant: Alcoa – SUA, Alcan – Canada, Pechiney – Franta si Billiton – Marea Britanie. Producatori importanti mai sunt in fostul spatiu sovietic si in China. In Europa Centrala, Slovalco din Slovacia a fost preluat de Norsk Hydro, iar Alcoa a achizitionat capacitatile de productie din Ungaria. Norvegienii de la Norsk Hydro au lansat anul trecut constructia celui mai mare combinat de aluminiu primar din Europa, la Sunndal, Norvegia, investitia fiind evaluata la 600 milioane USD, avand ca termen de finalizare anul 2004. Productivitatea noii capacitati va fi de 570 tone aluminiu/angajat si an, fata de 236 tone in prezent. Eforturile pentru micsorarea costurilor de productie se inscriu in tendinta descrescatoare a cotatiilor inregistrate in ultimii ani. Avantajul norvegienilor mai consta si in utilizarea resurselor proprii, ieftine, de curent electric obtinut in hidrocentrale.
Tarifele la energie influenteaza profitul
In acest context al concurentei intre marile companii, candidatii pentru preluarea Alro, cel mai mare combinat din estul Europei nu constituie o problema, marii producatori mondiali anuntandu-si intentia de a continua programul de achizitii cel putin pentru inca un an. Desi se analizeaza de ani de zile, Guvernul nu a stabilit o strategie clara pentru combinatul din Slatina, fuziunea cu societatea vecina prelucratoare de aluminiu, Alprom, nefiind complet abandonata. Cea mai atractiva este fara indoiala Alro, aluminiul brut fiind o marfa mult mai cautata la export, cu toate ca valoarea adaugata este de circa 110 dolari pe tona (in conditiile preturilor actuale la bursa). In schimb, prin prelucrarea lingourilor, Alprom poate adauga pana la 800 dolari pe tona de aluminiu, ceea ce ar reprezenta un atu important pentru fuziunea celor doua companii. Numai ca semifabricatele se exporta mai greu, fiecare tara cautand sa-si protejeze propriile industrii prelucratoare. O solutie pentru profitabilitatea holdingului creat de cele doua societati ar fi cresterea livrarilor interne, insa capacitatea industriei de a absorbi mari cantitati de produse de aluminiu ramane limitata pentru o lunga perioada de timp.
Piata mondiala a aluminiului este dominata net de companiile nord-americane. Din totalul schimburilor comerciale mondiale cu acest metal, companiile de peste Ocean detin 57,3% din totalul exporturilor si 67,1% din importuri. Numai industria din SUA are 144.000 de angajati, iar cifra de afaceri depaseste 39 miliarde de dolari/an, din care 23 miliarde USD au fost obtinute de Alcoa. Sunt de remarcat profiturile imense obtinute anul trecut de marile grupuri internationale, in pofida cresterilor de tarife la energia electrica. In pretul final, o treime din pret se datoreaza consumurilor energetice, reducerea acestora fiind o constanta pentru toti producatorii. Totusi, in SUA, scumpirea energiei electrice a determinat inchiderea mai multor capacitati de productie in cursul anului trecut, crescand cota importurilor de la unitatile din strainatate.
Pretul cu care a achizitionat Alro in 2000 energia electrica a fost contestat vehement de autoritatile romane. Platind in avans 68 milioane USD, a obtinut o reducere substantiala de pana la 28 US/MW, ceea ce i-a permis societatii din Slatina sa obtina profituri substantiale. Acuzatiile aduse societatii Termoelectrica sunt nefondate, la data incheierii tranzactiei fiind dificil de anticipat seceta care a redus drastic functionarea hidrocentralelor si scumpirea, fara precedent in ultimii zece ani, a petrolului. In plus, actualii guvernanti se fac ca uita ca au obligat ani la randul marii consumatori industriali sa subventioneze facturile platite de populatie, ceea ce le-a diminuat profiturile. Structura de cost a unei tone de aluminiu primar la Slatina se compune din 250 USD alumina, 528 USD energia electrica, toate celelalte cheltuieli insumand 400 USD – 450 USD. Pretul final este in jur de 1.350 – 1.400 USD/tona, cotatiile care au oscilat in jur de 1.600 USD/tona in cursul anului trecut ajutand la cresterea profitului. Favorabila a fost si majorarea cererii pe plan mondial cu circa 3,5% fata de anul precedent, pentru acest an fiind prevazuta o scadere de 0,1%, fara a afecta insa preturile care se vor mentine la acelasi nivel ca in anul precedent.