Expansiunea pietei imobiliare autohtone serveste de minune afacerilor companiilor care vand ascensoare. Numai anul trecut, in Romania au fost montate 649 de lifturi, cu 30% mai multe comparativ cu anul 2004.


Cand a fost inaugurat, anul trecut, imobilul de birouri Charles de Gaulle din Bucuresti trecea de departe drept cel mai impunator si mai amplu proiect de acest tip din Romania. O subliniau nu doar investitia de peste 40 de milioane de dolari si suprafata construita de 40.000 de metri patrati, ci si cele 16 etaje ale sale. Daca mai adaugam parcarea subterana dispusa pe cinci niveluri, imaginea este aproape completa. Cu siguranta insa ca atunci cand vin la serviciu locatarii imobilului nu urca pe scari pana la etajul la care isi au birourile. De asta s-au ocupat proiectantii inca de pe vremea cand cladirea era doar o schita pe hartie. Iar acum, finantatorul, Alexander Hergan, are un subiect de care vorbeste cu mandrie. “Avem patru ascensoare panoramice de persoane, alte doua deservesc garajul, la care se adauga unul lateral, ce opreste doar la ultimele doua etaje, si unul de marfa. Toate ne-au costat peste un milion de euro. Dar au meritat banii, mai ales ca sunt foarte performante. Fiecare ascensor genereaza zilnic un raport de activitate si astfel putem optimiza traficul in toata cladirea”, a explicat omul de afaceri pentru Capital. Iar exemple de acest tip se regasesc la mai toate cladirile importante aparute in ultimii ani in Romania.

Printre marii castigatori se afla, evident, cei din bransa afacerilor cu lifturi. “Din analiza facuta de noi, am constatat ca ritmul de constructie tot mai alert din ultimii ani este factorul principal care a determinat si cresterea cererii pentru astfel de echipamente”, afirma Gheorghe Margarit, presedintele Patronatului Societatilor de Ascensoare si Scari Rulante din Romania. Insa, in conditiile in care productia autohtona nu asigura calitatea si performantele solicitate, s-a ajuns sa se importe foarte mult. Mai precis, daca in 2003 se importau lifturi in valoare de 6,9 milioane de euro, anul trecut s-a depasit cifra de 12 milioane de euro. “Proprietarii au inceput sa fie din ce in ce mai pretentiosi in ceea ce priveste calitatea, siguranta si performantele ascensoarelor. Cei mai importanti constructori nu fac rabat in a cheltui mii, chiar milioane de euro pentru lifturi”, a declarat Cristian Tudor, director economic la firma de constructii Comnord.

Pretul difera in functie de numarul de etaje, de numarul de persoane pe care il poate duce si, bineinteles, de finisajele dorite de client. De exemplu, spun producatorii, pentru un lift de lux, de sase persoane, la o cladire de sase etaje, proprietarul imobilului va scoate din buzunar 25.000 de euro. Constructorii spun ca, in ultimii ani, se poate spune chiar ca s-a dezvoltat o cultura a calitatii in acest domeniu. “Romanii au inceput sa faca si comenzi de lifturi de lux, la cerere. Vin cu idei care de care mai fanteziste. Unii vor oglinzi pe tavan, spoturi de anumit tip si asa mai departe”, ne-a spus Dan Ionescu, inginer la IFMA.

Schindler Romania, importator de lifturi, si-a triplat profitul, in ultimii ani, ajungand in 2004 la aproape 31 de miliarde de lei vechi, potrivit datelor Ministerului Finantelor Publice. De cealalta parte, atat pentru Ascensorul si IFMA, datele Finantelor arata ca, din 2000, profitul e in cadere libera. De exemplu, pana in 2004, profitul net inregistrat de Ascensorul a scazut cu 25%, pana la 1,6 miliarde de lei vechi. Firmele romanesti au reusit sa supravietuiasca si datorita faptului ca, pe langa activitatea de producator, au ales sa fie si distribuitori pentru firme de renume din domeniu. Ascensorul a vandut anul trecut doar 20 din lifturile produse sub marca proprie, insa dublu din cele purtand sigla firmei finlandeze Kone, pe care o reprezinta in Romania.

Statul a avut in portofoliu patru societati de profil pe care le-a privatizat pana in 1999. Este vorba de Ascensorul Bucuresti, IFMA, Seras Buzau si Ascensorul Craiova. Afacerea cu lifturi a atras un singur investitor strain la acea vreme, care a preluat 30% din actiunile IFMA Bucuresti. Specialistii spun insa ca piata constructiilor e abia la inceput si este de asteptat ca in urmatorii ani sa asistam la o ofensiva majora pe acest segment.