Piaţa locală a asigurărilor va creşte în acest an cu cel mult 5% faţă de 2008, la circa 9,4 miliarde de lei, şi va continua să avanseze în acelaşi ritm în 2010, a declarat, luni, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), Angela Toncescu. În 2008, subscrierile la nivelul pieţei au totalizat 8,93 miliarde de lei, în urcare cu peste 20% faţă de anul precedent. "În condiţiile în care criza financiară a afectat evoluţia economiei naţionale, iar moneda naţi
Piaţa locală a asigurărilor va creşte în acest an cu cel mult 5% faţă de 2008, la circa 9,4 miliarde de lei, şi va continua să avanseze în acelaşi ritm în 2010, a declarat, luni, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), Angela Toncescu.
În 2008, subscrierile la nivelul pieţei au totalizat 8,93 miliarde de lei, în urcare cu peste 20% faţă de anul precedent. „În condiţiile în care criza financiară a afectat evoluţia economiei naţionale, iar moneda naţională s-a depreciat în raport cu euro, creşterea pieţei asigurărilor în 2009 constituie un element remarcabil”, a afirmat Toncescu, la Gala Asigurători de Top.
Preşedintele CSA a spus că, în acest an, asigurătorii au reuşit să identifice acele categorii de poliţe care, prin creşterea vânzărilor, au compensat căderea subscrierilor pe alte segmente de piaţă.
„Asigurările generale au crescut în primele nouă luni ale acestui an. În schimb, subscrierile pe poliţele de viaţă au scăzut şi au tras în jos rezultatele pe ansamblul pieţei. Companiile care activează în domeniul asigurărilor de viaţă s-au confruntat, în prima jumătate a anului, cu un val de răscumpărări de poliţe, fenomenn care s-a mai atenuat în a doua jumătate a anului”, a afirmat Toncescu.
Potrivit CSA, societăţile de asigurări au subscris, în primele nouă luni, prime de 6,7 miliarde de lei, în creştere cu 0,1% faţă de nivelul consemnat în intervalul ianuarie-septembrie 2008.
Asigurătorii n-au mai alergat după cotă de piaţă
Defalcat, asigurările generale au generat prime de 5,49 miliarde lei, în creştere cu 2,49%, în timp ce asigurările de viaţă au consemnat o scădere cu 9,65%, până la 1,19 miliarde lei.
„Un alt aspect pe care vreau să îl remarc este faptul că asigurătorii nu au mai alergat, ca în anii precedenţi, după cotă de piaţă şi s-au axat mai mult pe obţinerea de profit. În plus, acţionarii companiilor au adus noi aporturi la capitalul social, iar rezervele au crescut, fapt care asigură un confort clienţilor”, a spus şeful CSA.
Toncescu a menţionat că anul 2010 va fi unul greu pentru asigurători, probabil la fel sau chiar mai dificil decât 2009.
„Totuţi, mă aştept ca asigurătorii să continue promovarea acelor poliţe care pot aduce noi subscrieri şi, în acest context, anticipez că veniturile companiilor ar putea să crească cu 5%”, a mai spus preşedintele CSA.
SURSA:Mediafax