Piața auto europeană își revine după pandemie. Ce se întâmplă cu înmatriculările în România

Maşini autoturisme

Sursa: Dreamstime

Piața auto europeană își revine după pandemie. În timp ce în perioada ianuarie-mai 2021 piaţa auto din Europa a avut o creştere de aproape 30%, România a fost singura țară în care s-a putut înregistra o contracție.

Piața auto europeană își revine după pandemie. România prezintă însă una dintre cele mai slabe recuperări europene.

În timp ce luna mai consemnat și un avans de peste 100% în unele țări din Europa, România nu a ajuns nici la 15%.

Piața auto europeană își revine după pandemie. 1,083 milioane de autoturisme au fost înmatriculate în luna mai 2021

Înmatriculările de autoturisme în Europa au crescut puternic în luna mai, pentru a treia lună consecutiv, arată datele publicate joi de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), în condiţiile în care vânzările de automobile pe continent au continuat să îşi revină după nivelul extrem de scăzut înregistrat în primăvara anului trecut, informează Reuters.

Potrivit sursei citate, 1,083 milioane de autoturisme au fost înmatriculate în luna mai 2021 în Uniunea Europeană, Marea Britanie şi ţările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia), în creştere cu 73,7% comparativ cu cele 623.836 de unităţi, înregistrate în aceeaşi lună din 2020.

ACEA subliniază că multe pieţe auto din UE au înregistrat creşteri procentuale de două şi chiar trei cifre. De exemplu, piaţa auto din Spania a înregistrat un avans de 177,8%. Alte pieţe importante, precum Franţa (46,4%), Italia (43%) şi Germania (37,2%), au înregistrat şi ele câştiguri puternice comparativ cu luna mai a anului trecut.

România, singura evoluție negativă în primele cinci luni

În schimb, piaţa auto din România a înregistrat un avans de 14,9% în luna mai 2021, fiind înmatriculate doar 8.221 de autoturisme. În rândul statelor membre, doar Austria, Slovenia şi Belgia au înregistrat un ritm mai mic de creşterea vânzărilor de autoturisme în luna mai.

Mai mult, în perioada ianuarie-mai 2021, piaţa auto din Europa a avut o creştere de 29,5% în ritm anual însă piaţa din România a fost singura piaţă care a avut o contracţie, de 9,1%, în ritm anual, fiind înmatriculate 35.845 de autoturisme în primele cinci luni ale anului, faţă de 39.454 unităţi în perioada similară a anului trecut.

În ceea ce priveşte marii producători auto, în luna mai, toţi producătorii auto generalişti au înregistrat creşteri solide, în frunte cu Hyundai (107,5%), urmat de Volkswagen (93,7%) şi Stellantis ale cărui vânzări au crescut cu 60,9%, în timp ce vânzările grupului Renault au crescut cu 25,9%.

Dacia domină în continuare România

În interiorul grupului Renault, vânzările de autoturisme marca Dacia au crescut cu 16,9%, un număr de 29.561 de unităţi fiind înmatriculate în luna mai în Europa. Cu toate acestea, cota de piaţă a Dacia a scăzut de la 4,1% în luna mai a anului trecut până la 2,7% în luna mai 2021.

În ceea ce priveşte România, datele publicate anterior de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) arată că peste 10.190 de autovehicule noi au fost înmatriculate în România în decursul lunii mai, în creştere cu 18,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2020.

Conform datelor oficiale, din totalul înregistrărilor raportate în luna mai, 8.221 de unităţi au fost autoturisme noi, a căror creştere în comparaţie cu luna similară din anul precedent este de aproape 15%.

În acest context, topul primelor cinci mărci este condus de Dacia – cu 1.890 de unităţi, urmată de Skoda (877 unităţi), Renault (744), Ford (590) şi Toyota (531).