De la 1 ianuarie până ape 29 februarie francezii au înmatriculat doar 310.109 autoturisme, cu 20,5% mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut. Acest rezultat dezamăgitor poate fi pus în special pe seama scăderii vânzărilor PSA (-28,4%) și Renault (-30,5%) pentru că, în marea lor majoritate, mărcile importate au raportat scăderi mai mici decât media pieței sau chiar creșteri.
Astfel, în afara SEAT, toate mărcile din grupul Volkswagen au înregistrat creșteri ducând cota grupului german la 14,1% din piață. În total, înmatriculările de vehicule produse de concernul german au urcat cu 4,7% pâmă la 43.853 de unități. Vânzările Ford au scăzut cu 11,4% până la 17.777 unități, iar cele ale mărcilor din grupul General Motors, cu 31,5%, până la 13.797 unități.
Conform Asociației Constructorilor Francezi de Automobile (CCFA), în timp ce vânzările de mașini produse sub mărci aparținând grupurilor franceze au scăzut cu 29,1%, importurile au înregistrat un recul de numai 7,3%.
În acest context, cele 12.934 unități comercializate de Dacia pe piața franceză în primele două luni ale anului și scăderea cu doar 9,6% a înmatriculărilor pot însemna un rezultat mulțumitor al mărcii autohtone. Mai ales că, grație unei scăderi mai mici decât media pieței, cota Dacia a crescut de la 3,67% la 4,17%.
Piața auto franceză se prăbușește trăgând după ea și vânzările Dacia
4 martie 2012, 09:15
Ultima modificare în 4 martie 2012, 11:15
Înmatriculărle de autoturisme noi de pe piața din Franța au înregistrat în primele două luni ale acestui an un recul de 20,5%, indus în mare parte de vânzările celor două grupuri din Hexagon, PSA Peugeot Citroen și Renault.
Etichete: dacia,
franta,
psa peugeot citroën,
renault,
volkswagen
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook