Scădrerea la mai puţin de jumătate a pieţei auto se menţine şi în această lună. Astfel, vânzările de autoturisme noi au scăzut cu 54,36%, ajungând la 101.770 unităţi în primele trei trimeste din acest an, faţă de 222.997 maşini comercializate în aceeaşi perioadă din 2008.
Mai mult, vânzările de vehicule comerciale au scăzut cu 71,42% în această perioadă, însumând în primele trei trimestre din acest an un volum de 12.803 unităţi. Dintre acestea, cea mai mare scădere s-a înregistrat pe segmentul vehiculelor comerciale cu masa mai mare de 3,5 tone (-81,59%), în timp ce pentru segmentul cu masa mai mică de 3,5 tone, scăderea a fost de 67,58%, la 10.527 unităţi.
Scăderi pe tot anul, inclusiv septembrie
La nivelul întregii pieţe (autoturisme + vehicule comerciale), scăderea înregistrată în primele trei trimeste este de 57,21%, ceea ce înseamnă un volum de 114.573 u nităţi comercializate.
Rezultatele lunii septembrie indică de asemenea o scădere. Dacă în a noua lună de anul trecut au fost comercializate 24.063 autoturisme şi 4654 vehicule comerciale, în aceeaşi lună din 2009 au fost vândute cu 61,17% mai puţine autoturisme şi cu 64,78% mai puţine vehicule comerciale.
Topul scăderilor la autoturisme
În luna septembrie, din punct de verede al rezultatelor celor mai vândute 10 mărci de automobile, cea mai mare scădere a volumelor a fost înregistrată de către Opel, cu -75,61%, la 408 unităţi comercializate în septembrie 2009.
Dacă ar fi de realizat un top al scăderii vânzărilor înregistrate în septembrie 2009 faţă de aceeaşi lună a anului trecut, podiumul ar fi ocupat în continuare de Dacia (-67,84% şi 2.550 unităţi în septembrie 2009) şi Skoda (-65,24% şi 708 untăţi).
Cele mai mici scăderi înregistrate în această lună au fost consemnate de Hyundai (-37,24%), cu 684 automobile comercializate în septembrie 2009.