Peste 30% dintre românii care doresc să achiziţioneze o maşină se informează întâi prin internet. Criza a majorat numărul de clienţi ai portalurilor de informare şi comerţ auto.
Fie că au în plan achiziţionarea imediată a unei maşini noi sau a uneia second-hand ori că doresc doar să se informeze în privinţa preţurilor de pe piaţă, românii frecventează cu tot mai multă asiduitate aşa-numitele „pieţe auto online“. Ani de-a rândul, Autovit-ul bucureştean, cel mai mare târg de maşini second-hand din sud-estul Europei, a fost principalul punct de informare şi tranzacţionare. În ultimii ani, însă, tot mai mulţi clienţi au preferat să se informeze întâi prin internet, înainte de a căuta maşina dorită pe aleile târgului din Vitan. Portalul de informare autovit.ro a atras, numai în prima jumătate a acestui an, peste cinci milioane de vizitatori unici, în creştere cu 25% faţă de perioada similară din 2009. Creşteri importante ale numărului de vizitatori au înregistrat şi concurenţii de la mobile.ro.
De altfel, principalele site-uri dedicate acestui tip de activitate au atins, numai în luna iunie, peste 3,5 milioane de vizitatori unici. „Concurenţa între site-urile de informare şi comerţ auto va creşte. Nu mă aştept să apară noi competitori, dar cred că cei existenţi îşi vor îmbunătăţi mult serviciile. Este însă posibil şi ca unii dintre cei existenţi să dispară. Mai ales după ce noi ne-am deschis platforma pentru acces gratuit, a devenit clar că unii nu vor mai avea clienţi“, declară, pentru Capital, Remigiusz Smolinski, county manager pentru România şi Polonia al Mobile International, care deţine portalul mobile.ro. Şi Attila Okányi, directorul general al autovit.ro, consideră că „tendinţa este clară: din ce în ce mai mulţi români caută maşini folosind internetul, în loc de a se deplasa la târguri sau parcuri auto“. El ţine însă să menţioneze că „totuşi, internetul este deocamdată folosit doar ca sursă de informaţie. Maşinile selectate sunt apoi vizionate şi verificate înainte de cumpărare. Actul de comerţ propriu-zis se desfăşoară deci offline“. În aceste condiţii, decizia celor de la XIPE Interactive de a investi în două portaluri pe care chiar poate fi comandată o maşină nouă (autonovo.ro) sau de ocazie (2auto.ro) pare hazardată. „Urmărind trendurile pieţelor europene, tot mai mulţi potenţiali cumpărători de autoturisme îşi vor îndrepta atenţia, în viitorul apropiat, asupra internetului, nu doar ca mediu de informare, ci mai ales ca mediu de vânzare. Creşterea va fi progresivă. Pe termen lung, estimăm că peste 80% din decizia de cumpărare a unei maşini va fi luată folosind internetul“, motivează Florin Secanu, directorul general al XIPE Interactive, decizia de a investi în comerţul auto online. Din nefericire, este aproape imposibil de cuantificat numărul celor care iau decizia finală de cumpărare în funcţie de informaţiile găsite pe acest tip de site-uri. „Din discuţiile purtate cu clienţii noştri, estimăm că 60%-70% din maşinile postate pe site îşi găsesc cumpărătorii în rândul vizitatorilor site-ului autovit.ro“, susţine Attila Okányi.
Avantaje pe linie atât pentru comercianţi, cât şi pentru clienţi
Deşi se află încă în prima fază de dezvoltare, informarea şi comerţul online de maşini par a avea succesul garantat. Pentru că oferă avantaje tuturor celor implicaţi. Dealerii care îşi afişează ofertele pe site îşi pot găsi clienţi cu costuri mult mai mici de expunere decât într-un showroom, iar cumpărătorii au posibilitatea de a compara mult mai multe maşini şi într-un timp mult mai scurt decât într-un târg sau showroom. Este şi motivul pentru care mari companii internaţionale, precum Naspers, care a cumpărat recent autovit.ro prin subsidiara MIH Allegro BV, sau Mobile International GmbH, care deţine mobile.ro, dar şi mobile.de, au mizat pe piaţa auto online românească.
Culmea este că actuala criză economică pare să-i ajute pe deţinătorii de astfel de portaluri. Deoarece, în cursa pentru reducerea costurilor, tot mai mulţi dealeri preferă expunerea pe internet, iar clienţii doresc să poată compara cât mai multe maşini. „Utilizatorii noştri români au acces nu la câteva sute, ci la 1,4 milioane de maşini aflate atât în ţară, cât şi în afara ei. Iar cei care plasează un anunţ, fie ei persoane fizice sau dealeri, au avantajul unei vizibilităţi mai bune şi al unor costuri de prezentare reduse“, spune şeful mobile.ro, Remigiusz Smolinski. Cert este că potenţialul acestui tip de afacere este enorm în România, iar concurenţa va creşte semnificativ în următoarea perioadă, în special între principalele portaluri: autovit.ro, mobile.ro, auto.ro, automarket.ro, bestauto.ro şi autonovo.ro.
Utilizatorii noştri români au acces nu la câteva sute, ci la 1,4 milioane de maşini atât din ţară, cât şi din afara ei.
Remigiusz Smolinski, country manager, Mobile International
Mulţi potenţiali cumpărători îşi vor îndrepta atenţia asupra internetului nu doar ca mediu de informare, ci mai ales ca mediu de vânzare.
Florin Secanu, director general, XIPE Interactive
Tot mai mulţi români caută maşini folosind internetul. Acesta este utilizat acum doar ca sursă de informare. Actul de comerţ propriu-zis se desfăşoară offline.
Attila Okányi, director general, autovit.ro
3,5 milioane de vizitatori unici înregistrează lunar portalurile din România dedicate prezentării şi comercializării de maşini noi şi de ocazie