Piața autoturismelor se întoarce în timp. Înmatriculările tind spre anul 2002

Continuarea actualului trend al înmatriculărilor de mașini din România ar putea duce volumul vânzărilor către nivelul anului 2002: 88.000 de unități. Există însă mărci care au învins criza.

Raportul de la finalul anului 2008 privind înmatriculările de autoturisme din România a fost primul semn că bula pieței autohtone  nu mai poate rezista. Dacă la finalul lui 2007 vânzările atingeau 312.589 de unități, un record absolut, în 2008 plafonul scădea la 285.506 unități, pentru ca în anul următor să asistăm la o prăbușire dramatică: 116.012 autoturisme. Mulți spuneau încă de atunci că „mai jos de atât nu se poate“. Ne aflam deja sub nivelul vânzărilor din 2004. În ciuda prognozelor optimiste, și în 2010 piața a continuat să scadă, e drept,  „doar“ cu 18,51%, până la 94.541 autoturisme. Practic, la finalul anului trecut vânzările erau mai mici cu 12.000 de unități  decât în 2003.
Nici în acest an optimismul  unor comercianți, bazat mai mult pe dorință decât pe realitate, nu a fost de bun augur. În primele nouă luni au fost comercializate doar 55.881 autoturisme, cu 10,37% mai puține decât în perioada similară din 2010. Păstrând actualul trend și chiar luând în calcul o ușoară revenire a cererii în această toamnă, ar însemna că, la finalul anului, piața vehiculelor personale nu va depăși 90.000 de unități, adică foarte aproape de volumul din 2002: 88.804 mașini.  De altfel, despre o ușoară revenire a vânzărilor vorbește chiar Brent Valmar, unul dintre șefii celui mai puternic importator român, Porsche România, companie care, la noi, reprezintă mărcile Audi, Bentley, Porsche, SEAT, Skoda și Volkswagen. Acesta, optimist, estimează chiar că vânzările vor fi mult mai mari decât cele rezultate din calculele matematice. „După estimările noastre, piața autoturismelor va ajunge la 100.000 de unități, sub valoarea prognozată la începutul acestui an“, consideră Brent Valmar.
Mărci puternice, vânzări mari
Scăderea accelerată a pieței autoturismelor din România nu a însemnat însă un declin al tuturor mărcilor. Astfel, se observă că, la finalul primelor trei trimestre din acest an, Volkswagen a înregistrat o creștere cu 12,26% a înmatriculărilor, iar Skoda (-1,03%) și Ford (-9,58%) au scăzut mai puțin decât media pieței (-10,37%). Ca efect, și cotele de piață ale acestor mărci s-au majorat.

„Oamenii apreciază mărcile puternice. Au încredere mai mare în ele. Nu este vorba numai despre mașini, ci de orice, de la haine la telefoane mobile sau computere“, au explicat acest fenomen oficialii Porsche România. Tot la capitolul trenduri ale pieței se observă o „scădere a ponderii persoanelor fizice din totalul cumpărătorilor. Industria auto devine din ce în ce mai dependentă de clienții persoane juridice. Dacă, în 2010, 49,8% dintre clienții noștri erau persoane fizice, în acest an aceștia mai reprezintă doar 33,2% din total“, ne-a declarat Brent Valmar, adăugând și că, surprinzător pentru unii, valoarea medie a mașinilor vândute a crescut simțitor. „Față de anul-record 2007, când valoarea medie a mașinilor vândute de Porsche România era de 9.730 de euro, acum am ajuns la o valoare medie de 17.870 de euro. Pentru că mulți clienți se orientează către mașini ale unor mărci cu o imagine mai puternică. În plus, în 2007, majoritatea mașinilor vândute făceau parte din clase mici. Acum nu mai este cazul“, a încheiat oficialul.