Dacă se materializează câteva proiecte majore în zona M&A, vom avea o creştere spectaculoasă, declara în 2011 Doru Boştină, avocat coordonator la Boştină şi Asociaţii. Şi se pare că s-a întâmplat din moment ce, potrivit estimărilor preliminare, cifra de afaceri a firmei pe care o conduce a ajuns la peste 25 de milioane de euro, consemnând o creştere spectaculoasă de aproximativ 160% faţă de 2010. Cum  liderul din 2010, Ţuca Zbârcea şi Asociaţii, va înregistra, potrivit unei estimări pentru Capital, „o evoluţie sensibil similară lui 2010“, iar NNDKP, ocupantul locului 2 în topul pe 2010 şi-a bugetat o creştere a încasărilor de doar 5%, rezultă şi o schimbare de lider. Boştină şi Asociaţii devine astfel a doua firmă, după Ţuca Zbârcea, care trece de pragul celor 20 de milioane de euro în încasări anuale.
Nici celelalte firme de top nu au ­dus-o rău anul trecut. Din analiza Capital, care a luat în considerare estimările pe 2011 a şase din primele zece companii, rezultă o creştere importantă. Energia şi resursele naturale, privatizările şi fuziunile sau achiziţiile au fost principalul motor pentru creşterea din 2011 în timp ce litigiile continuă să deţină ponderea majoritară în afacerile firmelor de avocatură contactate de noi. În ceea ce priveşte perspectivele pentru 2012, avocaţii sunt mai degrabă rezervaţi „în condiţiile în care factorul decisiv a fost şi va fi criza economică“, după cum  apreciază Stan Tîrnoveanu, managing partner la Zamfirescu Racoţi Predoiu,  firmă care anul trecut a vut o cifră de afaceri mai mare cu 30% faţă de 2010, potrivit propriilor estimări preliminare.
Energie, privatizări, concurenţă, achiziţii şi fuziuni
Acestea au fost anul trecut „vedetele“, mai ales în cazul celor două companii care au depăşit 20 de milioane de euro în încasări, dar nu numai în cazul lor. „Ca şi în anii anteriori, principala sursă de venituri a reprezentat-o consultanţa day-to-day în domeniul corporate and commercial. Alte domenii care au generat cote semnificative din veniturile firmei anul trecut au fost M&A (cu o revenire a acestui domeniu faţă de anii anteriori), finanţările, concurenţa (o practică dezvoltată considerabil de firma noastră), achiziţii publice şi energie“, spune Daniel Voicu, managing partner la Voicu Filipescu.
Consultanţa în achiziţii şi fuziuni a fost principala sursă generatoare de venituri pentru Schoenherr şi Asociaţii, care apreciază că a crescut cu 10% în 2011. Ţuca Zbârcea, companie care a ocupat primul loc în topul după cifra de afaceri şi care, potrivit estimărilor, a fost în 2011 pe locul secund, a crescut substanţial pe zona privatizărilor. „Dacă  proiectele statului se vor materializa, ele vor constitui o sursă de venit pentru firmele de avocatură şi de consultanţă, chiar dacă nu vom mai asista la onorarii precum în epoca de aur a privatizărilor din România“, apreciază Ştefan Damian, deputy partner la Ţuca Zbârcea.  
Litigiile cele de toate zilele. Proiecte noi

Prin natura meseriei de avocat, litigiile deţin însă în continuare ponderea majoritară în afacerile companiilor de profil. Mai mult, criza economică a generat o oportunitate importantă de dezvoltare pe zona insolvenţelor şi falimentelor. ZRP, care a realizat 60% din cifra de afaceri din litigii, este una dintre firmele care încearcă să profite de această oportunitate. Compania a înfiinţat recent ZRP Insolvency, specializată în reorganizări şi lichidări. Noua firmă funcţionează cu cinci practicieni în insolvenţă coordonaţi de partenerul ZRP Stan Tîrnoveanu. Printre proiectele derulate de ZRP în domeniul insolvenței, se numără reprezentarea unui grup de creditori în dosarul privind insolvența Cuprom sau asistența juridică acordată unui grup de instituții financiare locale și internaționale privind insolvența Victoria Holding. Firma se va axa cu precădere pe proiectele de reorganizare a societăţilor cu dificultăţi.
Opinie
Doru Boştină, avocat coordonator la compania cu cea mai spectaculoasă creştere în 2011, este mai degrabă pesimist în ceea ce priveşte afacerile avocaţilor anul acesta. „Actualul context economic este extrem de volatil, şi chiar dacă în prezent reprezentanţi din piaţa avocaturii de business – conform unor publicaţii de specialitate – exprimă un optimism rezervat faţă de evoluţiile pe termen scurt, nu este exclusă reintrarea într-o nouă perioadă de recesiune economică. Pe acest fundal, există probabilitatea ca marile case de avocatură de business să fie nevoite să-şi reevalueze abilităţile lor de a face faţă unui nou val de constrângeri financiare precum şi nevoile pentru servicii juridice ale clienţilor. În ceea ce ne priveşte, vom fi pregătiţi pentru a fi alături de partenerii noştri, oferindu-le asistenţă şi consiliere juridică indiferent de în ce direcţie se va îndrepta economia românească“, apreciază avocatul. 

19 companii de stat din energie şi transporturi ar trebui să intre pe Bursă anul acesta ceea ce ar reprezenta o oportunitate nesperată pentru avocaţi