Compania Prodal 94 SRL, unul dintre principalii jucători în piața de băuturi spirtoase din România, anunță finalizarea achiziţiei companiilor producătoare de apă minerală plată și apă minerală carbogazoasă Carpatina SA și Lipomin SA.
Cu o prezență de peste 26 de ani în industria băuturilor alcoolice, atât pe piața din România, cât și la nivel internațional, compania Prodal 94 continuă astfel strategia de extindere și de diversificare a portofoliului de produse, dezvoltând complementar o nouă linie de business pe segmentul apelor minerale.
“Potențialul pieței de apă minerală din România este în continuă creștere. Acest lucru se reflectă în diversificarea din ultimii ani a brandurilor de pe piață, a portofoliilor de ambalaje și sub-segmente ale categoriei, a preferințelor consumatorilor și a momentelor sau ocaziilor de consum.
În acest context, obiectivul nostru este să dezvoltăm aceste linii noi de business și să contribuim la inovarea și dezvoltarea pieței de apă din România, atât prin dezvoltarea brandurilor actuale, cât și prin altele noi, care să se regăsească în viitor între primele preferințele ale consumatorilor”, a declarat Florin Rădulescu, director general Carpatina SA și Lipomin SA.
Companiile Carpatina SA și Lipomin SA produc și comercializează în România apă minerală plată și apă minerală carbogazoasă sub brandurile Carpatina și Lipova și dețin trei fabrici de producție, două în județul Arad (Băile Herculane și Lipova) și una în județul Neamț (Toșorog).
Cu o expertiză recunoscută în producția și distribuția de băuturi alcoolice, compania Prodal 94 a dezvoltat constant în ultimii ani portofoliul de produse, aducând alături de brand-urile proprii mărci consacrate la nivel internațional (whiskey, tequila, rom, gin, prosecco). Brandurile consacrate ale companiei sunt Stalinskaya Vodka, liderul pieței de votcă din Romania și Wembley London Dry Gin, liderul pieței locale de gin.