Pentru că în România nu există o industrie a curselor şi pariurilor hipice, majoritatea proprietarilor se dedică echitaţiei doar din pasiune. Una care costă până la 3.000 de euro lunar.
Printre anunţurile de vânzare de animale ofertele de tipul „Vând cal de 4,5 ani, castrat, bun pentru muncă“ stau alături de unele precum „Vând iapă deosebită Lipiţan, din linia Favori, temperamentală, ageră, cuminte, cu ochii mari şi blânzi“. Felul în care cei doi proprietari pun problema este emblematic pentru felul în care sunt trataţi caii în România: pentru unii, buni de tras la jug, pentru alţii, veritabilă bijuterie.
Ce face diferenţa? Sau, cu alte cuvinte, ce trebuie să aibă în plus proprietarul unui cal de rasă? „Să îşi iubească animalul şi să respecte cu stricteţe semnul de egalitate dintre cei trei termeni de bază din zootehnie: rasă, masă, casă“, spune Tiberiu Hermenean, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor Particulari de Cal Lipiţan din România. Mai prozaic, Ovidiu Vâjială, directorul executiv al asociaţiei Eclipse Racing, consideră că esenţial este „să ştie să piardă şi să se dezică de atitudinea tipic românească «azi bag un leu, mâine scot un milion de euro»“. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în România, curse de echitaţie propriu-zise nu există, deci, automat, nu s-a dezvoltat nici o industrie a pariurilor hipice, ceea ce face ca singurul profit pe care îl poate avea un proprietar să apară abia la momentul vânzării. „Abia în 20-30 de ani creşterea cailor va deveni o afacere profitabilă“, afirmă răspicat Ovidiu Vâjială.
Efectivele de cai din România se cifrează la circa 900.000 de capete, dintre care, potrivit preşedintelui Autorităţii Hipice Române (AHP), Robert Bartha, hergheliile private numără cam 6.500 de cai de rasă. Cu toate acestea, spune Ovidiu Vâjială, toti crescătorii importă, deoarece „calitatea cailor din producţia proprie a decăzut fatal după ’90“. Există o excepţie, precizează el: singurul care a reuşit performanţe cu cai din România este Florin Codre.
Regizor şi sculptor, Florin Codre a moştenit pasiunea pentru hipism din familie. Gândul de a avea propria herghelie l-a avut încă din anii ’70, însă, la vremea aceea, caii de rasă nu creşteau decât în grajdurile statului. Şi-a împlinit dorinţa în afara ţării şi, mai apoi, după revenirea de la începutul anilor ’90, la Baloteşti, unde are propria herghelie. Acum, se ocupă cu creşterea, vânzarea şi închirierea cailor de rasă, reuşind, după cum estimează Ovidiu Vâjială, să vândă cei mai scumpi cai din România.
Antrenaţi, îngrijiţi şi potcoviţi în Ungaria
Problemele mari sunt în sectorul de stat, unde, spune Robert Bartha, „valoarea cailor nu este exploatată din lipsă de specialişti, hergheliile fiind administrate de pădurari“ (efectivul de cabaline din proprietatea publică este administrat de către Romsilva – n.r.). Nici proprietarii particulari nu stau pe roze însă, iar motivele sunt asemănătoare. Lipsa unui palmares, imposibil de realizat în ţară, atâta timp cât nu există curse recunoscute internaţional, este principalul motiv pentru care valoarea cailor autohtoni, indiferent de potenţialul lor, scade dramatic. „Nu avem antrenori, jochei, îngrijitori, potcovari“, enunţă, pe scurt, problemele crescătorilor preşedintele Asociaţiei Proprietarilor de Cai Pur-Sânge Englez din România, Octavian Vlad. Relevant, crede el, este faptul că „în Germania, un potcovar profesionist absolvă o şcoală de specialitate, care durează trei ani, apoi, alţi trei ani, îşi face stagiatura pe lângă un profesionist. La noi, potcovesc ţiganii.“
Record
Cel mai „bogat“ cal din toate timpurile este TM Opera O (Japonia), acum în vârstă de 12 ani, care a câştigat, de-a lungul carierei, 16,2 milioane de dolari
Dau un regat…
300.000 de euro este preţul maxim la care poate fi achiziţionat un cal în România, estimează preşedintele AHP, Robert Bartha. Suma minimă este de 500 de euro, iar diferenţa o fac rasa, gradul de pregătire, rezultatele la concursuri sau valoarea genetică.
Antrenament de mii de euro
Întreţinerea unui cal de rasă se ridică, lunar, la 250-300 de euro. Suma creşte considerabil după angajarea unui antrenor. Cum în România nu există specialişti, majoritatea proprietarilor apelează la ajutor în afara ţării: „În Ungaria, am plătit un antrenor cu 300 de euro pe lună. în Germania, unul «de divizia C», să spunem, costă 1.500 de euro, în timp ce unul de top ajunge la 4.000-5.000 de euro“, face calculul Octavian Vlad.
Vedetele echitaţiei
Ovidiu Vâjială (foto) este directorul executiv al Eclipse Racing, asociaţie din care fac parte mari proprietari particulari sau doar pasionaţi ai echitaţiei. Printre ei, nume cunoscute: fostul secretar de stat Aleodor Frâncu, sportivul Ivan Patzaichin sau prezentatorul tv Cosmin Cernat. De remarcat că vicepreşedintele Federaţiei Ecvestre Române, deputatul Atilla Kelemen, este dublu campion naţional la conducere de atelaje.
