Cu 14,5 milioane de autoturisme vândute în 2011 piața chineză rămâne principalul factor care asigură creșterea marilor branduri din întreaga lume. În clasamentul vânzărilor, Volkswagen și partenerii săi ocupă prima poziție. Acesta este, de altfel, singura marcă europeană aflată în Top 10.
De circa doi ani se tot vorbește despre încetinirea ritmului de creștere al pieței auto din China. Numai că, această încetinire nu înseamnă nicidecum stagnare sau recul, iar o majorarea cu 5,1% a vânzărilor – așa cum s-a întâmplat în 2011 față de 2010 – într-o piață de 14,5 milioane de mașini anual înseamnă un progres enorm pentru cei care reușesc să mențină ritmul. Mai mult chiar, pentru 2012, analiștii LMC Automotive, estimează o nouă creștere „ușoară” de circa 8%.
În acest context, poziția delider în clasamentul vânzărilor din marele stat asiatic poate avea darul să estompeze orice scădere înregistrată într-o altă zonă a lumii. Deloc surprinzător pentru cei care știu ce eforturi a depus Volkswagen în ultimii ani pentru a se impune pe această piață, marca germană, împreună cu partenerii săi chinezi, ocupă acest onorant și foarte profitabil loc. Cu 1,7 milioane de mașini comercializate în China anul trecut, Volkswagen se află la o distanță enormă de ocupanta locului secund, marca niponă Toyota, care a comercializat doar 883.000 de autoturisme.
Interesant este și că dintre toate cele zece mărci aflate în vârful clasamentului vânzărilor din China, doar Volkswagen este europeană. În rest, japonezi, chinezi, americani și coreeni. Și secretul succesului Volkswagen nu se oprește aici. Următorul brand european, aflat pe poziția a 11-a, face parte tot din grupul german. Marca premium Audi a vândut anul trecut 313.000 unități, iar la mică distanță, pe locul 14, se află altă subsidiară, Skoda, cu 220.100 unități. Asta în timp ce alte mărci de pe bătrânul continent se mulțumesc cu vânzări mult mai mici. Grupul BMW pare singurul concurent european serios pentru Volkswagen. Aflați pe poziția a 12-a în clasament, bavarezii au comercializat în China 232.586 unități. Alți europeni sunt chiar mai slab reprezentați: Citroen este pe locul 13, Mercedes, pa 15, iar Renault vinde acolo chiar mai puțin decât Porsche, 24.275 unități.
Dacă cifrele actuale arată destul de clar supremația mărcii din Wolfsburg, în viitor se estimează că majorările cele mai puternice ale vânzărilor vor avea loc în zona brandurilor premium. „În China sunt mai mult de 120 de miliardari și ăpeste 670.000 de milionari. Până când toți aceștia vor conduce câte un S klasse avem încă treabă de făcut aici”, a declarat Dieter Zetsche, CEO al Daimler. Prin urmare, dacă vânzările nu mai cresc atât de rapid ca în anii trecuți, este de așteptat ca fenomenul prezent încă în Europa – acela al achizițiilor de mașini premium în plină criză – să se mute și în statul asiatic. Iar Volkswagen are un exponent puternic și în această zonă a pieței: Audi.