Consumul de ciment din România s-a redus anul trecut cu 25-30%, diminuând cifrele de afaceri ale celor trei mari producători, Holcim, Lafarge şi Carpatcement. Un nou recul este aşteptat în 2010.
Reducerea activităţii din domeniul construcţiilor a avut efecte puternice asupra consumului de ciment, care a scăzut de la peste zece milioane de tone în 2008 la opt milioane de tone, anul trecut. Acesta este bilanţul anunţat de reprezentanţii patronatului din industria cimentului şi al altor produse minerale din România (CIROM). Nici 2010 nu se anunţă, din nefericire, un an mai bun pentru acest sector al economiei naţionale. Potrivit directorului executiv al CIROM, Ion Crângaşu, „anul acesta va fi mai prost decât anul trecut. Nu vom atinge nivelul din 2008 mai devreme de trei-cinci ani“. Markus Wirth, directorul general al diviziei autohtone a grupului elveţian Holcim, consideră însă că, în 2010, dacă avem „noroc“, piaţa ar putea stagna, însă o stopare a declinului va surveni numai după ce vom traversa încă o perioadă de scădere uşoară în prima parte a anului.
Piaţa locală este divizibilă cu trei
Piaţa locală a cimentului este disputată de diviziile locale a trei dintre cei mai importanţi producători la nivel mondial: Lafarge (Franţa), HeidelbergCement (Germania) şi Holcim (Elveţia). Din cauza condiţiilor de piaţă, toate cele trei entităţi au înregistrat un recul al afacerilor. Astfel, volumul vânzărilor de ciment ale Lafarge în România a coborât anul trecut cu 34,4% faţă de cel înregistrat în 2008. Această scădere este mai puternică decât dinamica medie de pe pieţele din Europa Centrală şi de Est (-31,4%). Philippe Questiaux, şeful Lafarge Ciment România, precizează că vânzările de agregate şi betoane au fost foarte afectate anul trecut, însă segmentul de gips-carton a avut o evoluţie pozitivă. Şi afacerile autohtone ale grupului HeidelbergCement, reunite sub denumirea Carpatcement, au scăzut cu 20% anul trecut, la circa 312 milioane euro, nivel la care s-ar putea plasa şi în 2010, potrivit lui Mihai Rohan, preşedinte şi CEO al companiei. Cifra de afaceri a Holcim România a scăzut anul trecut cu 33%, de la 372 la 250 milioane de euro, iar profitul din exploatare a coborât cu 29%, la 54 milioane de euro, de la 76 milioane de euro în 2008.
Potrivit directorului executiv al patronatului de profil, CIROM, Ion Crângaşu, regresul pieţei de profil a redus afacerile cumulate ale celor trei mari producători menţionaţi de la 910 milioane euro, în 2008, la 620 milioane euro, anul trecut. Protagoniştii pieţei consideră că la acutizarea efectelor crizei au mai contribuit inflaţia, instabilitatea financiară a unor clienţi şi creşterea costurilor.
Prognoze rezervate, chiar pesimiste
În privinţa evoluţiei afacerilor cu ciment pe parcursul lui 2010, aşteptările producătorilor sunt asemănătoare. „Estimăm că piaţa construcţiilor va reveni pe creştere în a doua parte a acestui an, în condiţiile în care primul semestru va fi în continuare dificil, din cauza absenţei proiectelor noi. Potrivit statisticilor, deteriorarea pieţei s-a oprit încă din trimestrul IV al anului trecut“, spune Philippe Questiaux, preşedinte-director general al Lafarge. Totodată, grupul francez anticipează pentru 2010 o creştere de 0 – 5% a volumului vânzărilor de ciment din România, la preţuri mai mari sau egale cu cele din 2009. Markus Wirth, şeful Holcim, consideră că pentru industria construcţiilor va începe o recuperare modestă în semestrul II 2010, iar afacerile companiei ar putea stagna sau chiar coborî cu 5%. Referitor la segmentul cimentului, cu ponderea cea mai importantă în activitatea companiei, Wirth estimează că piaţa ar putea rămâne în acest an la nivelul din 2009. Mihai Rohan este însă de părere că piaţa va înregistra în 2010 o scădere de 5-10%, însă compania sa, Carpatcement, va reuşi să se menţină la nivelul înregistrat în 2009. „Nu considerăm oportună continuarea programului de creştere a capacităţilor de producţie, având în vedere cererea redusă din această perioadă şi faptul că o revenire la un nivel al cererii apropiat de cel din anul 2008, anul de vârf în ceea ce priveşte cererea în industria materialelor de construcţii, nu este de anticipat decât în următorii patru-cinci ani“, precizează Rohan.
Revenirea acestei pieţe pe un trend pozitiv pare, aşadar, improbabilă în acest an, în condiţiile în care contracţia activităţilor din construcţii va continua. Un declin de 8-9% al construcţiilor este, potrivit preşedintelui Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii (ARACO), Laurenţiu Plosceanu, o apreciere realistă pentru anul 2010.
O revenire la un nivel al cererii apropiat celui din anul 2008 nu este de anticipat decât în următorii patru-cinci ani.
Mihai Rohan, preşedinte, Carpatcement Holding
Piaţa cimentului a scăzut anul trecut cu 20-25%, de la peste zece milioane de tone la 8-8,5 milioane de tone. Cu «noroc», ar putea stagna în 2010.
Markus Wirth, director general, Holcim România
Piaţa va reveni pe creştere în a doua parte a acestui an, în timp ce primul semestru va fi în continuare dificil din cauza absenţei proiectelor noi.
Philippe Questiaux, preşedinte, Lafarge Ciment
Piaţa construcţiilor a scăzut anul trecut cu 17%, la 12,2 miliarde de euro, nivel la care, într-o perspectivă optimistă, s-ar putea plasa şi în 2010.
Laurenţiu Plosceanu, preşedinte, ARACO