Primul sector care arată semne de redresare este reprezentat de cel al renovărilor care, în martie 2011, a crescut cu 0,1% faţă de martie 2010, potrivit INS, în condiţiile în care la nivelul întregului trimestru I a înregistrat o scădere de 9%.
“Segmentul de mortare şi şape este extrem de afectat de scăderea cu 11,1% a lucrărilor pentru clădiri rezidenţiale şi cu 7,8% a construcţiilor noi în primul trimestru, scădere care estimăm că se va menţine şi în cel de-al doilea trimestru”, a declarat Răzvan Bobe, Director Cercetare Dezvoltare Baumix.
La nivelul întregului an, Baumix estimează că trendurile actuale din vânzări se vor menţine, urmând ca cele mai bune rezultate să fie obţinute pentru gamele de chituri, adezivi termosistem, adezivi placări, respectiv parţial gleturile. Pe de altă parte, cele mai scăzute vânzări vor fi reprezentate de mortare şi şape.