‘Conform statisticilor din domeniu, piaţa croazierelor în 2013 depăşeşte la nivel mondial 32 de miliarde de euro, fiind înregistraţi, în total, 20,9 milioane de pasageri, ambii parametri, cel valoric şi cel al numărului de turişti, având creşteri de până la 5% faţă de 2012. Românilor le place, din ce în ce mai mult, conceptul de all-inclusive cu posibilitatea de a vizita mai multe oraşe’, ne-a precizat Răzvan Pascu.
Agenţiile de turism din România estimează că aproape 20.000 de români îşi vor petrece vacanţa, în 2013, în croaziere, piaţa ajungând, astfel, la aproximativ 10 milioane de euro.
‘Deşi până în urmă cu doi ani croazierele păreau să fie apanajul persoanelor cu o situaţie financiară bună şi foarte bună, în ultima perioadă din ce în ce mai mulţi turişti români aleg să îşi petreacă vacanţele pe un vas de croazieră, întrucât este cel mai relaxant mod de a vizita o serie de locuri noi, cu cazarea, masa şi chiar divertismentul asigurate. În plus, ofertele speciale continuă să apară şi se întâmplă, deseori, ca agenţiile să aibă oferte cu 250-350 de euro o săptămână de croaziera all-inclusiv şi bilet de avion inclus’, a declarat Răzvan Pascu.
La ora actuală, în România, croazierele sunt vândute atât de agenţii mari din piaţă, care prezintă avantajul că pot integra croaziera într-o vacanţă mai lungă, cum ar fi Happy Tour, Paralela 45 sau Perfect Tour, dar şi agenţii specializate în vânzarea de croaziere, precum Carpatour sau World Travel.
‘Cele mai căutate croaziere de către turiştii români sunt cele cu trasee pe Marea Mediterană, în zona Greciei, Italiei, Spaniei, dar şi traseele care includ Riviera Franceză sau Ţările Baltice ori Ţările Nordice. Valoarea medie a unui astfel de pachet turistic este de 400-500 de euro pentru o săptămână, la care se mai adaugă aproximativ 200 de euro transportul cu avionul până la portul de îmbarcare’, a spus Răzvan Pascu.
SURSA: Agerpres