După evoluţiile descendente din primele trei şedinţe, piaţa de acţiuni a dat semne de stabilizare spre sfårşitul săptămånii trecute, dar scăderile au revenit vineri.

Valoarea tranzacţiilor a fost, însă, extrem de redusă, şedinţa de miercuri fiind cea mai slabă după acest criteriu din anul în curs, depăşită doar de şedinţa din 23 aprilie, cånd mulţi emitenţi erau suspendaţi datorită organizării adunărilor anuale.

Ultima săptămånă din august a adus o scădere de aproape 5% pentru indicele BET şi de 1,5% pentru BET FI.

În sectorul SIF-urilor, evoluţiile au fost mixte. Acţiunile SIF Modova au reuşit o creştere a cursului cu 5,3%, în timp ce cea mai slabă evoluţie au avut-o titlurile SIF Transilvania, care au pierdut 6,8%.

Indicele BET a fost influenţat puternic de scăderile de peste 11% ale titlurilor Impact şi Antibiotice şi de peste 17% ale Turbomecanica. Au surprins evoluţiile pentru IMP şi ATB din preînchiderea de vineri, în care practic s-a stabilit corecţia săptămånală.

Vedeta şedinţei de joi a fost BRD Groupe Société Générale, care a realizat tranzacţii cu o pondere de aproape 60% din rulajul total al bursei. S-a observat, în ultimul timp, presiunea constantă şi puternică la vånzare a unui acţionar important al băncii. Volumul tranzacţionat joi, de peste 821.000 de acţiuni, este maximul din ultimul an de tranzacţionare. Şedinţa de vineri a fost încheiată la nivelul de 16,7 lei, în scădere cu 1,2% faţă de săptămåna precedentă. Cu o scădere de peste 4% au încheiat perioada analizată şi acţiunile Băncii Transilvania.

Piaţa de acţiuni de la Bucureşti a încheiat astfel a treia lună consecutivă de scădere, indicii fiind mai jos cu 8,8% dacă ne uităm la BET şi BET FI.

Luna august a adus scădere şi în pieţele regionale, în timp ce pe pieţele consacrate, evoluţiile au fost mai mult de creştere uşoară. Indicele regional, calculat de bursa de la Budapesta şi care urmăreşte cele mai importante 20 de companii listate la Budapesta, Varsovia, Praga, Bratislava, Liubliana şi Zagreb, CETOP20, înregistra la finalul şedintei din 28 august o scădere lunară de aproape 8%. Scăderea este importantă dacă avem în vedere că indicele înregistrează o scădere de 13% în 2008, iar scăderea din ultimele 12 luni este de doar 9,7%.

O evoluţie asemănătoare s-a înregistrat şi pentru un alt indice regional, calculat de bursa din Viena, CECE EUR, respectiv o scădere de 8% în august, de 15,6% în anul 2008 şi de 12% în ultimul 12 luni; ca referinţă am considerat valoarea acestuia din şedinţa din 28 august.

Luna recent încheiată a însemnat, pentru BVB, şi cea mai slabă lună din aprilie 2006, dacă luăm în calcul valoarea tranzacţiilor încheiate. Şedinţele cu lichiditate redusă au caracterizat însă şi pieţele regionale.

122-18339-30bursa35.jpg