Piața de autoturisme circulă cu frâna de mână trasă

Comercianții români de autoturisme se declară optimiști, estimând o creștere a pieței cuprinsă între 3% și 10% până la finalul acestui an. Până acum, realitatea îi contrazice.

Piața românească de autoturisme este doar o umbră a ceea ce a fost în urmă cu numai trei-patru ani. În primele cinci luni ale anului 2011, au fost înmatriculate doar 23.152 de astfel de vehicule, în scădere cu peste 12% față de aceeași perioadă a anului precedent.
Dacă luăm în calcul și că, în intervalul ianuarie-mai din 2008, erau comercializate nu mai puțin de 121.631 de autoturisme, tabloul devine mult mai sumbru. „Atunci a fost doar un balon. Piața se umflase fără un suport logic“, spun acum dealerii de mașini încercând să justifice motivul pentru care reculul început în toamna anului 2008 nu pare să mai aibă sfârșit. Cu toate acestea, unii susțin că, în România, dimensiunile pieței ar trebui să fie apropiate de cele din 2007-2008, adică circa 300.000 de unități. În mare măsură, pentru că parcul auto este încă învechit, dar și pentru că „acesta este raportul normal într-un stat cu o populație de 22 de milioane de locuitori“. 

Jumătate din parcul auto trebuie înlocuit
Calculele făcute de comercianții de mașini, deși susținute de statistică, au câteva puncte slabe. Este foarte adevărat că, din totalul de 4,3 milioane de autoturisme înmatriculate în România, aproape două milioane au o vechime mai mare de zece ani și, prin urmare, ar trebui înlocuite.
De asemenea, raportat la 1.000 de locuitori, numărul de mașini de la noi este extrem de mic. Astfel, dacă la noi densitatea a atins anul trecut 195 de mașini/1.000 de locuitori, în Polonia sunt, conform Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), 383 de mașini/1.000 de locuitori, în Cehia sunt 414, iar în Germania, 501.
Acestea ar fi punctele care susțin motivele de creștere. De cealaltă parte însă, stau argumente mult mai puternice. Puterea de cumpărare a scăzut doar în ultimul an cu peste 9% și, în mai mult de jumătate din domeniile-cheie ale economiei, salariul real (câştigul net minus inflaţia) a fost mai mic decât anul trecut.
Pe lângă asta, majoritatea românilor par să fi înțeles, în sfârșit, că investiția făcută pentru o mașină nu înseamnă doar banii plătiți la achiziție, ci și cei necesari întreținerii acesteia și plății taxelor și impozitelor. În plus, devalorizarea accelerată a mașinilor deja deținute, cauzată de discounturile masive făcute de dealeri la cele noi, pune mulți români în imposibilitatea de a acoperi diferența dintre banii încasați la vânzarea unei mașini vechi și cei necesari achiziționării unui autoturism nou.

Estimări sau speranțe
În condițiile actuale, cu o piață care scade încontinuu de mai bine de trei ani, ideea că, în al doilea semestru al acestui an, vânzările de autoturisme vor reîncepe să crească pare cel puțin hazardată. Deși, la nivel declarativ, mulți comercianți par convinși că declinul nu mai poate continua, în realitate spusele acestora sunt mai mult oglinda speranței că „mai rău de atât nu se poate“.
De asemenea, faptul că piața auto românească este influențată drastic, cel puțin o dată pe an, de deciziile Guvernului de a modifica ba taxa pe poluare, ba programul de casare, nu oferă mari șanse pentru a emite o prognoză clară. Acesta este, de altfel, și motivul pentru care companiile au renunțat să mai pună la punct business-planuri anuale, acestea rezumându-se la a  încerca să țină stocurile sub control și la a reacționa cât mai repede posibil la modificările apărute în comportamentul clienților și în plan fiscal.
Din nefericire, la nivelul dealerilor, chiar și astfel de acțiuni sunt sugrumate de lipsa fondurilor. Grevați de costurile mari ale împrumuturilor contractate în anii de glorie ai pieței pentru a investi în unități integrate de vânzare și service și lipsiți de marje de profit care să le permită noi investiții, mulți dintre aceștia par sortiți pieirii.

Ce mașini mai cumpără românii
Lăsând însă deoparte problemele de ansamblu ale pieței, trebuie constatat și că obiceiurile de consum ale românilor se modifică destul de mult de la un an la altul. Prima modificare se remarcă la nivelul claselor de vehicule achiziționate.
Dacă în 2007 nu mai puțin de 56,17% din totalul vânzărilor erau autoturisme din clasa B (Logan, Sandero, Renault Symbol, VW Polo etc.), iar SUV-urile nu reprezentau decât 6,25% din piață, la finalul anului trecut, segmentul B a scăzut la 50,39%, iar SUV-urile au crescut la 11,53%.
De asemenea între anii menționați se mai observă o majorare a vânzărilor de mașini aparținând claselor A (Toyota Aygo, Fiat 500, Chevrolet Spark), C (VW Golf, Skoda Octavia, Opel Astra) și Monovolum (Peugeot 3008, Ford C-Max, Opel Meriva), și o scădere la segmentele D (VW Passat, Skoda Superb, Opel Insignia), E (Audi A6, BMW seria 5, Mercedes clasa E) și F (Audi A8, Mercedes clasa S, BMW seria 7).
O evoluție chiar mai interesantă are loc în acest an. Scăderea majoră a vânzărilor Dacia în România a marcat drastic segmentul B, astfel încât acesta a pierdut de la sfârșitul lui 2010 până astăzi mai mult de 12 puncte procentuale, până la 37,73% din piață. În afara acestei clase, toate celelalte înregistrează creșteri ale cotelor: SUV-urile urcă, impresionant, până la 16,16% din piață, iar compactele (C) au depășit pragul de 30%. Este de remarcat și majorarea cotei segmentelor superioare care arată că persoanele cu bani din România au reînceput să îi cheltuie pe mașini.
La capitolul caroserii, se vede tot mai clar că mașinile în trei volume pierd teren în fața hatchback-urilor și chiar a break-urilor.
Trendul de downsizing, atât de prezent la nivel european, se manifestă în România mai mult în domeniul capacității cilindrice a motoarelor decât în cel al dimensiunilor vehiculelor. Forțați de taxe, românii caută mașini cu cilindree mai mică decât în urmă cu trei-patru ani. Desigur, și avansul tehnologic care duce aceste motoare către puteri tot mai mari favorizează acest trend. Tot mai mulți români preferă motoarele diesel. Procentajul acestora din totalul pieței a ajuns la 43,5% după ce, în urmă cu un an, era de numai 31,6%.

Învingători și învinși
Primele cinci mărci de pe piață în funcție de vânzările realizate au evoluții contrastante. Astfel, dacă Volkswagen și Skoda au reușit să își majoreze cota de piață față de primele cinci luni din 2010, iar Renault stagnează, Dacia și Ford pierd teren. Majoritatea importatorilor susțin însă că principala lor preocupare nu mai este cota de piață, ci fidelizarea clienților prin servicii cât mai bune și obținerea unei marje de profit care să le asigure bugetul necesar susținerii afacerilor.